P3, parteneriat cu Carrefour pentru un complex logistic de peste 81.000 mp

Dezvoltatorul de parcuri logistice P3 a încheiat un parteneriat cu Carrefour, pentru amenajarea unui hub logistic cu o suprafaţă totală de 81.000 metri pătraţi, ce va fi folosit de retailerul cu cea mai mare reţea din Europa.
Economica.net - mar, 17 nov. 2015, 10:43
P3, parteneriat cu Carrefour pentru un complex logistic de peste 81.000 mp

Potrivit unui comunicat al companiei P3, ‘la scurt timp după ce a lansat ştirea că va demara prima construcţie speculativă de 28.000 mp în parcul P3 Bucharest din România, investitorul specializat, dezvoltatorul şi managerul de proprietăţi pan-europene de logistică P3 anunţă deja pre-închirierea clădirii, ca parte a unei tranzacţii mai ample, care prevede stabilirea unui hub logistic cu o suprafaţă totală de 81.000 mp pentru Carrefour, cel mai mare retailer din Europa’.

Noul complex Carrefour va include un depozit existent şi un spaţiu Build-to-Suit (BTS) frigorific, de 15.000 mp. Este prima construcţie de tip Build-to-Suit demarată de P3 în România, de la achiziţia P3 Bucharest, cel mai mare parc logistic din ţară, la începutul acestui an.

Noile clădiri vor mări portofoliul total al P3 în România, portofoliu care cuprinde deja opt depozite, la circa 270.000 mp.

‘Este unul dintre cele mai mari contracte încheiate anul acesta de P3 pe piaţa logistică din Europa Centrală şi de Est. Faptul că o companie de calitatea şi dimensiunea Carrefour a devenit clientul nostru, într-un proiect de o asemenea amploare, este o mare realizare pentru P3. România creşte rapid ca piaţă, iar ambiţiile noastre sunt foarte mari aici. După ce am achiziţionat P3 Bucharest, cel mai mare parc logistic din ţară, la începutul acestui an, suntem foarte entuziasmaţi să facem un nou pas cu primul nostru proiect Build-to-Suit. Această tranzacţie certifică numeroasele calităţi ale parcului, inclusiv locaţia şi facilităţile lui, dar şi capacitatea P3 de a livra clădiri concepute după nevoile clienţilor, rapid şi eficient din punct de vedere al costurilor. Carrefour este unul dintre clienţii noştri în Franţa ?i suntem încântaţi să colaborăm cu ei şi în România’, declară Ian Worboys, CEO-ul P3.

Construcţia primei clădiri a început în octombrie 2015, spaţiile logistice urmând a fi predate în mai multe etape, între aprilie şi octombrie 2016.

‘Odată cu succesul business-ului nostru multivalent a venit şi nevoia de a ne extinde depozitele în nord-vestul Bucureştiului. De aceea, ne-am propus să dublăm spaţiul pe care-l ocupăm prin construcţia de noi clădiri Build-to-Suit, realizate după cele mai înalte standarde de mediu, pentru a ne adapta nevoilor noastre din prezent şi din viitor’, arată Anca Damour, Director of Property & Corporate Affairs al Carrefour.

Clădirile vor fi construite de P3 după cele mai noi standarde, menite să respecte criteriile stricte de mediu impuse la nivel european şi să eficientizeze costurile operaţionale. Compania lucrează îndeaproape cu echipa Carrefour şi explorează diverse soluţii tehnologice moderne pentru a atinge aceste obiective, inclusiv iluminare cu LED, management-ul alimentării cu apă, placare eficientă energetic (etanşare în depozitul frigorific) şi un sistem complet de management al clădirilor. Noul spaţiu va fi proiectat, totodată, pentru a se adapta nevoilor în schimbare ale Carrefour, prin capacitatea de a fi extins.

Poziţionat strategic, la kilometrul 13 de pe autostrada A1, lângă Bucureşti, parcul P3 Bucharest este ocupat în totalitate, în prezent. În plus, dispune de teren care permite dezvoltarea a 114.000 mp de spaţii suplimentare, cu unităţi începând de la 4.000 mp şi până la 40.000 mp.

P3 Bucharest are acces direct şi rapid la autostrada A1. Parcul se află în imediata apropiere a şoselei de centură a oraşului, care permite accesul facil către cele şase sectoare ale Bucureştiului, către Aeroportul Internaţional Henri Coandă, situat la 22 km distanţă, şi către autostrada A2.

Grupul Carrefour este cel mai mare retailer din Europa şi al patrulea la nivel mondial. Are mai mult de 380.000 de angajaţi în întreaga lume. Cu peste 10.800 de magazine în 34 de ţări, a generat o cifră de afaceri de 100,5 miliarde de euro în 2014. În România, Carrefour numără 185 de magazine (28 de hipermarket-uri, 103 supermarket-uri, 53 de magazine de proximitate şi un magazin de comerţ online), o cifră de afaceri de 1,01 miliarde de euro (2014) şi 10.000 de angajaţi. Carrefour România este al doilea cel mai mare retailer din România.

P3 este investitor, dezvoltator şi manager de proprietăţi logistice europene. Având activităţi în toată Europa, portofoliul P3 cuprinde 145 de depozite, care totalizează 3 milioane mp de spaţii în nouă ţări şi un portofoliu de terenuri cu avize de urbanism care permit dezvoltarea de noi spaţii, de peste 1.3 milioane mp.

Misiunea P3 este să ofere chiriaşilor o experienţă de primă clasă în locaţii logistice cheie. P3 dezvoltă proiecte durabile şi ecologice la cele mai înalte standarde internaţionale.

Te-ar mai putea interesa și
În ce condiții pot fi instalate sistemele fotovoltaice de balcon în România. Ce spune ANRE
În ce condiții pot fi instalate sistemele fotovoltaice de balcon în România. Ce spune ANRE
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) arată, într-o informare trimisă la solicitarea noastră, că instalarea sistemelor fotovoltaice de balcon cu o putere de sub......
George Simion: Punem pe masa ministrului de Finanţe, a tuturor partidelor şi în atenţia opiniei publice o variantă de buget alternativ
George Simion: Punem pe masa ministrului de Finanţe, a tuturor partidelor şi în atenţia opiniei publice o variantă de ...
Preşedintele AUR, George Simion, a declarat miercuri că partidul său are un buget alternativ, care ar asigura un deficit ...
RENAR a reconfirmat ca organismul național de avreditare al României
RENAR a reconfirmat ca organismul național de avreditare al României
RENAR a fost reconfirmat ca organism naţional de acreditare al României, în urma evaluării realizate în 2025 de Consiliul ...
Marea Britanie își va suplimenta stocul de rachete pentru bazele sale din Orientul Mijlociu
Marea Britanie își va suplimenta stocul de rachete pentru bazele sale din Orientul Mijlociu
Regatul Unit va cumpăra rachete suplimentare pentru forţele sale militare din Orientul Mijlociu în cadrul eforturilor ...