KMG International investeşte peste 6 milioane de dolari în automatizarea sistemelor de livrare a carburanţilor din România

Peste 6 milioane de dolari vor fi investite până în anul 2018 de KazMunayGaz International /KMG International/ pentru automatizarea sistemelor de livrare a carburanţilor din România, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
Economica.net - vin, 20 nov. 2015, 12:07
KMG International investeşte peste 6 milioane de dolari în automatizarea sistemelor de livrare a carburanţilor din România

Astfel, investiţia Grupului KMG International vizează modernizarea şi automatizarea sistemelor de încărcare-descărcare a carburanţilor din depozitele deţinute pe plan intern, dar şi a terminalelor din cadrul rafinăriei Petromidia Năvodari – cea mai mare unitate de profil din România şi una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre.

Potrivit directorului KMG International, Zhanat Tussupbekov, proiectul face parte din măsurilor adoptate de Grup pentru consolidarea şi îmbunătăţirea activităţilor de supply-chain din România şi se înscrie în amplul program iniţiat în 2013 – ‘Change for good’, care vizează eficientizarea şi optimizarea întregului flux de operaţiuni specifice activităţilor de rafinare – petrochimie, trading – supply chain, retail – marketing, upstream – servicii industriale.

‘Realizarea acestuia va asigura o scădere cu 30% a timpilor de încărcare-descărcare a carburanţilor, automatizarea procesului de verificare şi emitere a documentelor aferente, precum şi reducerea pierderilor, trasabilitatea produselor şi gestiune în timp real a stocurilor’, susţine Tussupbekov.

Recent, Grupul a finalizat cu succes implementarea proiectului pilot în cadrul depozitului de carburanţi Mogoşoaia, operat de Rompetrol Downstream – divizia de retail a KMG International în România. Iniţiat în 2014, acesta asigură o transparenţă a procesului de transfer a carburanţilor din rezervoarele depozitului în autocisternele partenerilor, o automatizare a colectării şi generării datelor/documentelor aferente livrărilor, dar şi o optimizare a timpilor şi a programului de încărcare.

De asemenea, proiectul permite o reducere semnificativă a pierderilor tehnologice, acces securizat prin identificarea automată a autocisternei şi a şoferului, contribuind şi la asigurarea transportului în siguranţă al produselor petroliere pe drumurile naţionale, prin verificarea documentelor şi a licenţelor la intrarea în depozit. În cadrul acestuia, Grupul îşi va moderniza sistemele de raportare şi control a încărcării/descărcării carburanţilor (benzină, motorină, GPL), a transferului şi a trasabilităţii acestora pe ruta rafinărie – logistica primară (tren, vapoare) – depozite – logistica secundară (autocisterne).

Programul vizează atât cele 6 depozite de carburanţi (Arad, Craiova, Mogoşoaia, Simleul Silvaniei, Vatra Dornei şi Zărneşti), cât şi 5 terminale din cadrul rafinăriei Petromidia Năvodari, inclusiv terminalele operate de companie în portul Midia – terminalul de gaz petrolier lichefiat, Dana 4 şi Dana 9. Proiectul este realizat în parteneriat cu ‘Implico’, o companie internaţională de consultanţă şi dezvoltare software, cu sediul în Germania şi birouri în Malaezia, SUA şi România.

Reţeaua de distribuţie a carburanţilor Rompetrol în România este formată din peste 740 de puncte de alimentare (staţii Rompetrol, Partener Rompetrol, Rompetrol Expres, baze interne de 9 şi 20 mc), 230 de staţii distribuţie GPL auto, 9.000 de puncte de distribuţie butelii, 3 staţii de îmbuteliere GPL la Constanţa, Arad şi Bacău, dar şi 8 depozite (Arad, Craiova, Mogoşoaia, Şimleul Silvaniei, Vatra Dornei, Zărneşti, Oneşti şi unul în incinta rafinăriei Petromidia).

Conform datelor companiei, în primele nouă luni ale acestui an, vânzările realizate pe plan intern de subsidiarele Grupului KazMunayGaz (Rompetrol Rafinare, Rompetrol Downstream şi Rompetrol Gas) au atins un volum de circa 1,76 milioane tone de produse finite, în creştere cu 3% faţă de nivelul consemnat în perioada similară din 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului "iresponsabil" cu Iranul, înainte de vizita sa de săptămâna viitoare......
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească ...