Corina Creţu: MFE trebuie să găsească soluţii clare de sprijin al beneficiarilor fondurilor europene

Conducerea Ministerului Fondurilor Europene (MFE)trebuie trebuie să acorde atenţie sporită monitorizării mai eficiente a implementării programelor, dar şi întăririi capacităţii de gestionare a autorităţilor de management şi a organismelor intermediare, iar la nivelul autorităţii de management trebuie găsite soluţii clare de sprijin al beneficiarilor fondurilor europene, susţine comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu.
Economica.net - S, 21 nov. 2015, 13:20
Corina Creţu: MFE trebuie să găsească soluţii clare de sprijin al beneficiarilor fondurilor europene

Ea s-a întâlnit, la Bucureşti, cu noul ministru al Fondurilor Europene, Aura Răducu. „La întâlnirea cu ministrul Fondurilor Europene, doamna Aura Carmen Răducu, i-am recomandat să depună toate eforturile pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene pentru perioada 2007-2013, precum şi pentru aplicarea măsurilor pe care Grupul de lucru pentru o mai bună implementare (Task Force) le-a identificat pentru România. La fel de importantă, consider că este demararea fără întârzieri a implementării tuturor programelor din perioada 2014-2020”, a scris Corina Creţu pe o reţea de socializare.

La rândul său, Aura Răducu susţine că îndeplinirea condiţionalităţilor din Acordul de Parteneriat şi programele operaţionale, pe pregătirea proiectelor mari dar şi pe lansarea cât mai rapidă a cererilor de propuneri de proiecte pentru IMM-uri, ONG-uri, pentru educaţie şi sănătate, sunt priorităţile sale la conducerea Ministerului.

„Ne concentrăm pe îndeplinirea condiţionalităţilor ex-ante din Acordul de Parteneriat şi programele operaţionale, pe pregătirea proiectelor mari dar şi pe lansarea cât mai rapidă a cererilor de propuneri de proiecte pentru IMM-uri, ONG-uri, pentru educaţie şi sănătate. În plus, urmărim crearea unei capacităţi administrative şi a unui sistem de management mai simplu, transparent şi în permanentă comunicare cu beneficiarii – sunt proiecte ambiţioase, dar sunt convinsă că vom reuşi, cu sprijinul echipei”, a afirmat Aura Răducu.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, AGERPRES, în cadrul întâlnirii dintre noul ministru şi comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, s-a discutat despre finalizarea programelor operaţionale 2007-2013 şi accelerarea implementării programelor noi, aferente perioadei 2014-2020. De asemenea, au fost abordate teme legate de proiectele fazate şi proiectele retrospective, precum şi de efortul autorităţilor de a adopta măsuri menite să crească eficienţa utilizării fondurilor structurale şi de coeziune.

Ministerul Fondurilor Europene este coordonatorul fondurilor europene structurale şi de investiţii 2014-2020 şi al Instrumentelor Structurale 2007-2013 în România, îndeplinind rolul de Autoritate de Management pentru mai multe programe operaţionale: Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013 (POS Transport), Programul Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013 (POS Mediu), Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POSDRU), Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice 2007-2013 (POSCCE), Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2007-2013 (POAT 2007-2013), Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 (POCU), Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020 (POC), Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM), Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2014-2020 (POAT 2014-2020), se mai arată în comunicat.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Inteligenţa artificială a luat-o razna. Agenţi AI scăpaţi de sub control au pătruns în sistemele operaţionale ale unor companii indiene, anunţă guvernul
Inteligenţa artificială a luat-o razna. Agenţi AI scăpaţi de sub control au pătruns în sistemele operaţionale ale ...
Modele de inteligenţă artificială (IA) în faza de testare au pătruns nedetectate în sistemele operaţionale ale unor organizaţii indiene şi au 'citit' înregistrări confidenţiale, a......
Cătălin Jalobă este noul director financiar al One United Properties
Cătălin Jalobă este noul director financiar al One United Properties
One United Properties are un nou director financiar din decembrie. Cătălin Jalobă îl înlocuiește pe Cosmin Samoilă.
Combaterea muncii la negru şi la „gri” – prioritate pentru guvernul Niculescu – program de guvernare
Combaterea muncii la negru şi la „gri” – prioritate pentru guvernul Niculescu – program de guvernare
"Reformăm Inspecţia Muncii în 12 luni și facem din combaterea muncii la negru și a muncii subdeclarate o prioritate: ...
Program guvernare – „Primării fără hârtii”. Comunicarea dintre administraţiile centrală şi locală devine exclusiv electronică
Program guvernare – „Primării fără hârtii”. Comunicarea dintre administraţiile centrală şi locală ...
Serviciile publice vor fi reproiectate pe "evenimente de viaţă", livrate prin portalul unic al statului (Single Digital ...