Loteria bonurilor fiscale aferentă lunii octombrie are loc duminică

Loteria bonurilor fiscale aferentă lunii octombrie este programată pentru duminică, 22 noiembrie, fondul de premiere pentru extragerea lunară fiind de un milion de lei, a anunţat Ministerul Finanţelor Publice, potrivit Agerpres.
Economica.net - D, 22 nov. 2015, 10:12
Loteria bonurilor fiscale aferentă lunii octombrie are loc duminică

La extragerea de duminică vor fi declarate câştigătoare bonurile fiscale emise în perioada 1-31 octombrie 2015. Din fondul de premiere pentru extragerea lunară, de un milion de lei, vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Potrivit MFP, selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Astfel, duminică, 22 noiembrie, va fi organizată prima etapă de selecţie care va consta în extragerea din urne a bilelor care vor desemna ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare. După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare.

Extragerea va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 17,00, evenimentul fiind public şi poate fi transmis, în direct, de toate televiziunile interesate, prin preluarea semnalului audio-video.

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-urile MFP, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală /ANAF/ şi Loteriei Române pentru o perioadă de minimum 30 de zile. Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii, precum şi numărul de ordine). Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea ‘conform cu originalul’, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare.

Extragerea va fi realizată cu urnele şi bilele pe care Loteria Română le utilizează pentru tragerile loto. Totodată, aceasta va fi supravegheată de o comisie de tragere formată din câte un reprezentant al MFP, ANAF şi CNLR, iar bilele şi urnele vor fi verificate în prezenţa comisiei înainte de tragere.

După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câştigătoare, în cea de-a doua extragere organizată dacă va fi cazul, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în ‘Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale’, respectiv pentru verificarea autenticităţii bonurilor fiscale câştigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.

Conform ministerului de resort, pentru extragerea din data de 20 septembrie, în termenul de 30 de zile au fost depuse 35 cereri de revendicare. Totodată, pentru extragerea organizată în data de 18 octombrie au fost depuse 26 cereri de revendicare a premiilor până la data de 18 noiembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Humana People to People România anunță că își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare second-hand, în Arad. Începând de luni, 20 iulie 2026,......
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din instituțiile de stat care se autofinanțează
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din ...
Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii va putea beneficia de o diferenţiere ...
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Producătorul auto Opel a anunţat vineri că vrea să construiască motoare la fabrica pe care intenţionează să o construiască ...
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Proiectul legii salarizării prevede şase gradaţii pentru vechimea în muncă iar majorările salariului de bază/indemnizaţiei ...