KPMG: Contribuabilii din România şi din întreaga lume ar putea plăti impozite mărite în anii următori

Contribuabilii din România şi din întreaga lume se pot aştepta să plătească impozite mai mari în anii următori, pe măsură ce guvernele îşi consolidează sistemele fiscale pentru a acoperi datoriile acumulate şi pentru a plăti pentru o bunăstare socială crescută, potrivit sondajului 'Global Tax Rate Survey', realizat de KPMG, dat luni publicităţii.
Economica.net - lun, 23 nov. 2015, 14:18
KPMG: Contribuabilii din România şi din întreaga lume ar putea plăti impozite mărite în anii următori

‘Pe baza informaţiilor furnizate de companii membre ale reţelei KPMG din 145 de ţări, sondajul arată că deşi cotele de impozitare nu se schimbă într-un mod alert, guvernele acţionează în sensul lărgirii bazei de impozitare, extinzând gama de bunuri, servicii şi activităţi care pot fi impozitate pentru a aduce venituri suplimentare. În acelaşi timp, facilităţile fiscale acordate în timpul recesiunii pentru a susţine economia şi pentru a încuraja consumatorii să cumpere încep să fie retrase. Această schimbare la scară largă este generată, în parte, de redresarea economică, dar şi de schimbarea aşteptărilor în ce priveşte securitatea socială furnizată de state. Guvernele au făcut tot ce au putut pentru a menţine economia activă şi sănătoasă de-a lungul anilor ce s-au scurs de la criza financiară globală din 2008, în multe cazuri cu preţul acumulării de mari datorii. Acum, când majoritatea economiilor ies din recesiune şi sunt în creştere, vedem cum sistemele fiscale sunt modificate pentru a spori veniturile şi a putea astfel plăti datoriile’, se menţionează în documentul citat.

Totodată, arată studiul, la nivel global, au crescut aşteptările cetăţenilor de la sistemele de securitate socială oferite de stat.

‘Bunăstarea socială este costisitoare, iar guvernele sunt prinse la mijloc între a împlini aşteptările populaţiei şi a găsi resursele necesare pentru plata acestora. Majorarea impozitelor pe profit sau venit se dovedeşte a fi dificilă atunci când companiile şi persoanele fizice pot cu uşurinţă să compare cotele de impozit din diverse ţări. Guvernele sunt nevoite să găsească alte căi de a-şi mări veniturile. Sondajul relevă o tendinţă de creştere la nivel global a cotelor de contribuţii de asigurări sociale. Cotele medii de asigurări sociale la nivel global, atât pentru angajatori, cât şi pentru angajaţi, sunt acum la maximul ultimilor şapte ani’, informează KPMG.

În ceea ce priveşte România, Ramona Jurubiţă, partener coordonator Servicii Fiscale şi Juridice în cadrul KPMG România, remarcă faptul că România face excepţie de la aceste tendinţe globale, date fiind scăderea cu 5 puncte procentuale, în 2014, a contribuţiilor datorate de angajatori la bugetul asigurărilor sociale, precum şi relaxarea fiscală, incluzând TVA, ce urmează a fi implementată în 2016 şi 2017, ca parte a unei reforme fiscale mai ample.

‘Aceste reduceri de impozite au fost îndelung aşteptate, pe fondul unui nivel deja ridicat de impozitare a veniturilor din salarii, în special pentru persoanele cu venituri reduse, în timp ce cota standard de TVA din România (24%) este în prezent printre cele mai mari din regiune şi chiar din lume. Cu toate acestea (…) reducerile de impozit din România sunt însoţite de o lărgire a bazei impozabile şi de o abordare mai agresivă a evaziunii fiscale, prin înăsprirea legislaţiei antifraudă şi prin intensificarea controalelor fiscale’, a explicat Jurubiţă.

Global Tax Rate Survey este cel mai recent raport realizat de KPMG International cu privire la cotele de impozitare la nivel global în 2015.

KPMG este reţeaua globală de firme de servicii profesionale care furnizează servicii de audit, consultanţă fiscală şi în domeniul afacerilor. În România şi Republica Moldova, KPMG îşi desfăşoară activitatea în cadrul celor şase birouri din Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Timişoara şi Chişinău.

Te-ar mai putea interesa și
Pod rutier peste Tisa, la graniţa dintre România şi Ucraina, pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de marţi
Pod rutier peste Tisa, la graniţa dintre România şi Ucraina, pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de marţi
Executivul ar putea aproba, în şedinţa de marţi, un acord cu Guvernul Ucrainei privind construcţia podului rutier de frontieră peste râul Tisa, la graniţa dintre cele două state, în zona......
Facturi mai mici la energia electrică prin alegerea corectă a unui aparat de aer condiționat
Facturi mai mici la energia electrică prin alegerea corectă a unui aparat de aer condiționat
Într-o lume în care preocupările pentru mediu și eficiența energetică devin tot mai importante, alegerea corectă a ...
Escrocherii cu criptomonede: sfaturi dovedite pentru utilizatorii de criptomonede
Escrocherii cu criptomonede: sfaturi dovedite pentru utilizatorii de criptomonede
Portofelele sunt folosite pentru a păstra criptomonedele și, datorită lor, fiecare investitor poate fi propria sa „bancă”. ...
Lichidatorul Euroins a atacat contractul prin care fostul lider RCA a trimis în Bulgaria 300 de milioane de euro. Șeful Eurohold contestă autoritatea CITR, numit lichidator de Tribunal: „Nu a fost desemnat legal”
Lichidatorul Euroins a atacat contractul prin care fostul lider RCA a trimis în Bulgaria 300 de milioane de euro. Șeful ...
Assen Christov, președintele Eurohold, grupul bulgar din care făcea parte și falimentara Euroins România, contestă agresiv ...