Ambasadorul SUA: Finalizarea cât mai rapidă a strategiei energetice ar avea impact pozitiv în atragerea investiţiilor străine

Firmele americane care ar putea investi în România au nevoie de predictibilitate pentru proiectele din energie, iar finalizarea cât mai rapidă a strategiei energetice ar avea un impact pozitiv asupra atragerii investiţiilor străine, în general, a precizat ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, în cadrul unei întrevederi cu ministrul Energiei, Victor Grigorescu.
Economica.net - mar, 24 nov. 2015, 17:25
Ambasadorul SUA: Finalizarea cât mai rapidă a strategiei energetice ar avea impact pozitiv în atragerea investiţiilor străine

Conform unui comunicat remis, marţi Agerpres, în cadrul întâlnirii, cei doi oficiali au discutat despre securitatea energetică în regiune, finalizarea strategiei energetice naţionale şi guvernanţa corporativă în companiile din acest sector.

Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti a subliniat rolul potenţial pe care îl are România în asigurarea securităţii energetice în Sud-Estul Europei, în timp ce, la rândul său, ministrul a accentuat nevoia României de a menţine un mix energetic echilibrat, respectiv pe dezvoltarea resurselor energetice indigene.

În ceea ce priveşte Strategia Energetică, demnitarul român a reiterat că finalizarea strategiei energetice reprezintă o prioritate a mandatului său.

Cei doi oficiali au discutat despre rolul guvernanţei corporative şi îmbunătăţirea cadrului legal, vizând numirea unui management profesionist în companiile din energie. Ministrul Victor Grigorescu a reafirmat principiul toleranţei zero privind lipsa de integritate a managerilor care conduc societăţile din acest sector.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut la reuniunea ministrilor de Finanțe de la ECOFIN, pachetul MISP pentru......
Acordul dintre SUA și Rusia privind motorina arată că Donald Trump este cu spatele la zid, consideră ministrul german al Apărării Boris Pistorius
Acordul dintre SUA și Rusia privind motorina arată că Donald Trump este cu spatele la zid, consideră ministrul german ...
Ministrul german al Apărării Boris Pistorius crede că recenta orientare a preşedintelui american Donald Trump către ...
Ministerul Mediului a repus în funcțiune sistemul de panouri fotovoltaice instalat pe clădirea instituției
Ministerul Mediului a repus în funcțiune sistemul de panouri fotovoltaice instalat pe clădirea instituției
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a repus, marţi, în funcţiune sistemul de panouri fotovoltaice instalat ...
ITM București a dat amenzi de peste 1,4 milioane de lei în urma controalelor efectuate în intervalul 28 septembrie – 2 octombrie 2026
ITM București a dat amenzi de peste 1,4 milioane de lei în urma controalelor efectuate în intervalul 28 septembrie – ...
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti a aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 1,4 ...