UE trebuie să spună că nu mai poate primi atât de mulţi imigranţi – premierul Franţei

Uniunea Europeană trebuie să spună că 'nu mai poate' să primească atât de mulţi imigranţi şi să 'găsescă soluţii' ca persoanele care părăsesc Siria să fie luate în grijă de ţările vecine, a afirmat premierul francez Manuel Valls, într-un interviu acordat mai multor publicaţii europene, potrivit AFP.
Economica.net - mie, 25 nov. 2015, 07:16
UE trebuie să spună că nu mai poate primi atât de mulţi imigranţi - premierul Franţei

În urma atentatelor sângeroase de la Paris, prim-ministrul francez a avut o întâlnire informală la Palatul Matignon (sediul guvernului francez) cu jurnalişti de la media europene, între care publicaţia germană Süddeutsche Zeitung, care publică miercuri extrase din acest interviu.

‘Europa trebuie să spună că nu mai poate primi atât de mulţi imigranţi, acest lucru nu este posibil’, a declarat Valls, ale cărui afirmaţii sunt confirmate de anturajul său.

‘Controlul frontierelor externe ale Uniunii Europene este esenţial pentru viitorul UE. Dacă noi nu vom face aceasta, atunci oamenii vor spune: ‘Ajunge cu Europa!”, a exclamat el.

La o reuniune de vineri a miniştrilor de interne din UE de la Bruxelles, Franţa a prezentat un plan în urma atacurilor sângeroase din Paris, în care pledează inclusiv pentru întărirea controalelor la frontierele UE şi crearea unui registru intraeuropean cu numele pasagerilor companiilor aeriene (PNR).

‘Europa trebuie să găsească soluţii pentru ca imigranţii să fie luaţi în grijă de ţările vecine Siriei. În caz contrar, Europa îşi pune sub semnul întrebării capacitatea de a-şi controla în mod eficient graniţele’, a insistat Manuel Valls, în faţa unor jurnalişti din presa europeană.

Comisia Europeană a adoptat marţi un cadru juridic pentru finanţarea unui ajutor al UE pentru Turcia, care are ca scop limitarea fluxului de imigranţi spre Europa, dar discuţiile între statele europene se anunţă dificile pentru colectarea celor 3 miliarde de euro promişi Ankarei, potrivit unor surse europene.

În cadrul acestei întâlniri la Matignon, premierul Valls a subliniat că Germania şi Italia au fost ameninţate, de asemenea, de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), în contextul în care Franţa încearcă formarea unei coaliţii unice sau cel puţin a unei coordonări unice împotriva SI în Siria.

În acest sens, preşedintele francez François Hollande are programată pentru miercuri seara o întâlnire la Palatul Elysee cu cancelarul german Angela Merkel, iar joi dimineaţă urmează să-l primească pe premierul italian Matteo Renzi, înaintea plecării la Moscova pentru o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Te-ar mai putea interesa și
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața legală
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața ...
Cupa Mondială FIFA 2026, cu mai multe echipe, mai multe meciuri şi ţări noi, ar putea fi sinonimă cu un jackpot pentru operatorii de pariuri sportive, cu zeci de miliarde de dolari în joc,......
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, anunță autoritățile
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, ...
Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat ...
Pete Hegseth anunță că Europa și NATO au de luat decizii importante, de care se va afla în curând. Șeful Pentagonului i-a acriticat pe europeni și a cerut pragmatism din partea acestora
Pete Hegseth anunță că Europa și NATO au de luat decizii importante, de care se va afla în curând. Șeful Pentagonului ...
Şeful Pentagonului, Pete Hegseth, i-a criticat sâmbătă din nou pe aliaţii europeni ai Washingtonului, reproşându-le ...
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
Secțiunile dintre Nădășelu și Zimbor din Autostrada Transilvania (A3), construite de UMB, sunt la un pas de finalizare, ...