Barroso: CE lansează procedura de infringement contra Ungariei

Comisia Europeană a anunţat marţi, la Strasbourg, că va lansa procedura de încălcare a prevederilor tratatelor UE (infringement) contra Ungariei, a cărei nouă constituţie conţine aspecte privind statutul băncii centrale şi procesul de selecţie a judecătorilor ce contravin dreptului comunitar.
Economica.net - mar, 17 ian. 2012, 14:32

”Am decis să lansăm procedura de infracţiune” contra Ungariei, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, la finalul reuniunii săptămânale a Colegiului comisarilor europeni, care a avut loc la Strasbourg, informează Agerpres.

Executivul UE va trimite Budapestei o scrisoare de notificare oficială, ce reprezintă prima etapă a procedurii de infringement.

Premierul ungar Viktor Orban, care miercuri se va afla în Parlamentul European, a fost somat să modifice reformele constituţionale referitoare la independenţa băncii centrale, statutul magistraţilor şi al autorităţii ungare din domeniul protecţiei datelor. ”Ungaria, ca orice alt stat membru al Uniunii, este obligată de tratate să garanteze independenţa băncii sale centrale, a autorităţii responsabile cu protecţia datelor şi a judecătorilor”, a explicat Barroso.

Ungaria se află şi sub presiunea Fondului Monetar Internaţional, care este îngrijorat mai ales de problema independenţei preşedintelui băncii centrale ungare, ai cărui adjuncţi, potrivit noii constituţii, trebuie să fie numiţi de către guvern.

Diferendul ar putea avea urmări financiare importante, în condiţiile în care Ungaria va trebui să se împrumute de pe piaţa financiară la rate ale dobânzii extrem de mari. Budapesta încearcă să obţină o asistenţă financiară de la UE şi FMI de 15-20 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Mai mult de jumătate dintre sistemele de iluminat din România sunt neconforme. De ce e necesar un audit luminotehnic
Mai mult de jumătate dintre sistemele de iluminat din România sunt neconforme. De ce e necesar un audit luminotehnic
Peste 50% dintre sistemele de iluminat din România sunt neconforme din punct de vedere tehnic sau energetic, estimează specialiștii Solar Art-Overall Company din Sibiu, unul dintre principalii......
Gigantul care nu a ajuns în România. Tesco, cel mai mare lanţ de magazine din Marea Britanie, ar putea vinde către patronul Lidl şi Kaufland afacerile din Cehia şi Slovacia  – Financial Times
Gigantul care nu a ajuns în România. Tesco, cel mai mare lanţ de magazine din Marea Britanie, ar putea vinde către patronul ...
Grupul german Schwarz, compania de familie din spatele retailerilor Lidl şi Kaufland, este printre potenţialii cumpărători ...
Peste 5.000 de străini aflaţi ilegal în România, depistaţi de poliţiştii de imigrări în primele opt luni. Majoritatea sunt din Nepal şi Sri Lanka
Peste 5.000 de străini aflaţi ilegal în România, depistaţi de poliţiştii de imigrări în primele opt luni. Majoritatea ...
5.442 de străini (cetăţeni din afara Uniunii Europene) cu şedere ilegală în ţara noastră au fost depistaţi de poliţiştii ...
Ce a vrut Hidroelectrica să le facă prosumatorilor? Propunerea nu a fost acceptată, încă
Ce a vrut Hidroelectrica să le facă prosumatorilor? Propunerea nu a fost acceptată, încă
Hidroelelecttrica, cel mai mare producător de energie electrică dar și un mare furnizor, cu peste 1,21 milioane de clienți ...