Ministrul Finanţelor: Surplusul bugetar nu trebuie să ne bucure. Cât vor fi investiţiile în 2016

Excedentul bugetar la 10 luni nu trebuie să ne bucure pentru că provine din neexecutarea cheltuielilor de investiţii, în condiţiile în care acestea au reprezentat doar jumătate din programul anunţat, a declarat joi ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, citată de Agerpres.
Economica.net - J, 26 nov. 2015, 10:32
Ministrul Finanţelor: Surplusul bugetar nu trebuie să ne bucure. Cât vor fi investiţiile în 2016

„Avem un surplus bugetar, dar care nu trebuie să ne bucure. Ne-am uitat pe structura acestui surplus şi el provine dintr-o neexecutare a cheltuielilor de investiţii. Acest lucru arată o ineficienţă în zona investiţiilor, o capacitate instituţională ce trebuie îmbunătăţită. Aceasta este prioritatea mandatului meu. (…) Execuţia la 10 luni faţă de program a fost undeva la jumătate, dar analizăm în ce măsură noiembrie şi decembrie sunt luni de execuţie sau doar pentru decontarea unor investiţilor deja efectuate în lunile precedente”, a spus ministrul Finanţelor.

Aceasta a precizat că se lucrează la o estimare în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar la finalul acestui an. „Este destul de dificil. Să cheltuieşti foarte multe miliarde într-o lună de zile ar trebui să ne pună întrebarea legată de calitatea acestor cheltuieli. Dar, desigur, unele proiecte sunt foarte avansate şi este numai o chestiune de timp până a transmite aceste cheltuieli către decontare”, a subliniat ministrul Finanţelor.

Bugetul pe anul viitor prevede cheltuieli de investiţii de 37,7 miliarde de lei, faţă de 33 de miliarde de lei anul acesta. „Sperăm ca execuţia să fie mai bună”, a mai spus Anca Dragu.

În opinia sa, achiziţiile publice reprezintă un domeniu important pentru stimularea investiţiilor, pentru creşterea execuţiei pe partea de investiţii.

Execuţia bugetului general consolidat la finele primelor zece luni ale anului 2015 s-a încheiat cu un excedent de 9,04 miliarde de lei, respectiv 1,28% din PIB, faţă de excedentul de 1,9 miliarde de lei, respectiv 0,29% din PIB, înregistrat în perioada similară din 2014, conform datelor publicate miercuri de Ministerul Finanţelor Publice.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru lipsa de transparenţă a algoritmilor săi, a anunţat miercuri că a......
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...