Putin: Turcia a decis să doboare avionul rusesc pentru a proteja traficul de petrol al Statului Islamic

Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat luni Ankara că a doborât săptămâna trecută un bombardier rusesc aproape de frontiera siriană pentru a proteja traficul de petrol al organizaţiei Statul Islamic (SI), informează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
Economica.net - lun, 30 nov. 2015, 19:34
Putin: Turcia a decis să doboare avionul rusesc pentru a proteja traficul de petrol al Statului Islamic

‘Avem toate motivele să credem că decizia de a doborî avionul nostru a fost dictată de dorinţa de a proteja aceste căi pentru transportul petrolului spre teritoriul turc’, a declarat Putin într-o conferinţă de presă pe marginea COP21 la Paris.

Putin a explicat, pe marginea conferinţei internaţionale asupra climatului din capitala franceză, că Rusia a primit informaţii arătând că petrolul SI este transportat prin Turcia, subliniind că doborârea avionului este o ‘mare greşeală’.

El a adăugat că nu s-a întâlnit cu preşedintele turc Tayyip Erdogan luni la summitul de la Paris, notează Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii sunt chemaţi astăzi la secţiile de votare, în cadrul unui referendum, pentru a decide dacă ţara lor ar trebui să reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană, pe fondul......
Donald Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istoria mondială”, un acord deloc surprinzător cu Venezuela
Donald Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istoria mondială”, un acord deloc surprinzător cu Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a anunţat încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia ...
Autorităţile elveţiene au confirmat că doi români se află printre persoanele decedate la Thusis, în Elveția
Autorităţile elveţiene au confirmat că doi români se află printre persoanele decedate la Thusis, în Elveția
Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în urma finalizării demersurilor de identificare a victimelor incendiului ...
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România este vulnerabilă, deoarece piața de artă are puțini experți, infrastructură este insuficientă pentru autentificare ...