Nouă persoane sancţionate contravenţional, în cele trei zile de proteste la Ploieşti

Nouă persoane au fost sancţionate contravenţional şi pe numele unui bărbat a fost întocmit dosar penal în cele trei zile de proteste de stradă neautorizate care au avut loc în municipiul Ploieşti.
Economica.net - mar, 17 ian. 2012, 16:35

Şase persoane au fost amendate contravenţional în baza legii privind respectarea ordinii şi liniştii publice, alte trei au fost sancţionate cu avertisment şi pe numele unui bărbat de 52 de ani a fost înocmit dosar penal în cele trei zile de proteste de stradă neautorizate care au avut loc la Ploieşti, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, şeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, colonelul Loviu Coman.

Acesta a precizat că persoanele sancţionate contravenţional au primit amenzi pentru injurii aduse forţelor de ordine, iar cele trei persoane care au primti avertismente au fost sancţionate astfel pentru refuzul de a părăsi locul unei adunări publice neautorizate.

În ceea ce priveşte dosarul penal, acesta a fost întocmit pe numele unui bărbat care în timpul protestului care a avut loc, luni seară, la Ploieşti a fost prins având asupra lui 12 şuruburi şi două cocteiluri Molotov pe care bărbatul spune că fusese plătit de către o persoană necunoscută, care i-ar fi dat 100 de lei ca să arunce şuruburile şi sticlele incendiare într-un loc public din Ploieşti.

Bărbatul este în continuare cercetat penal în stare de libertate, el primind interdicţia de a părăsi ţara, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei Prahova, Daniel Radu.

Sute de persoane au ieşit în stradă, sâmbătă, duminică şi luni, în Ploieşti, participând la mitinguri în centrul oraşului. Protestatarii au scandat lozinci antiprezidenţiale şi antiguvernamentale şi au solicitat alegeri anticipate.

Te-ar mai putea interesa și
O singură Poliţie Naţională – Planul lui Siegfried Mureşan: Un singur tip de poliţist în toată România
O singură Poliţie Naţională – Planul lui Siegfried Mureşan: Un singur tip de poliţist în toată România
Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, a declarat joi că una dintre măsurile din programul său de guvernare este înfiinţarea unei singure Poliţii naţionale, respectiv un singur tip de......
Mai mult de jumătate dintre sistemele de iluminat din România sunt neconforme. De ce e necesar un audit luminotehnic
Mai mult de jumătate dintre sistemele de iluminat din România sunt neconforme. De ce e necesar un audit luminotehnic
Peste 50% dintre sistemele de iluminat din România sunt neconforme din punct de vedere tehnic sau energetic, estimează ...
Gigantul care nu a ajuns în România. Tesco, cel mai mare lanţ de magazine din Marea Britanie, ar putea vinde către patronul Lidl şi Kaufland afacerile din Cehia şi Slovacia  – Financial Times
Gigantul care nu a ajuns în România. Tesco, cel mai mare lanţ de magazine din Marea Britanie, ar putea vinde către patronul ...
Grupul german Schwarz, compania de familie din spatele retailerilor Lidl şi Kaufland, este printre potenţialii cumpărători ...
Peste 5.000 de străini aflaţi ilegal în România, depistaţi de poliţiştii de imigrări în primele opt luni. Majoritatea sunt din Nepal şi Sri Lanka
Peste 5.000 de străini aflaţi ilegal în România, depistaţi de poliţiştii de imigrări în primele opt luni. Majoritatea ...
5.442 de străini (cetăţeni din afara Uniunii Europene) cu şedere ilegală în ţara noastră au fost depistaţi de poliţiştii ...