Naufragiul „Titanicului italian”: Croazieră de coşmar pe un vas de lux – GALERIE FOTO

Vasul de croazieră Costa Concordia a eşuat vineri seara, către ora locală 22:00, în Mediterană, în apropiere de Insula Giglio, în sudul provinciei italiene Toscana. Tragedia, soldată până acum cu 11 morţi şi 28 de persoane dispărute, a şocat o lume întreagă.
Economica.net - mar, 17 ian. 2012, 17:21

La bordul „Titanicului italian” se aflau peste 4.000 de persoane, iar din echipaj făceau parte zeci de români.

Vasul, pe care se aflau aproape 3.200 de turişi şi peste 1.000 de angajaţi, a naufragiat după ce a atins o stâncă aflată aproape de ţărm.

Cu 1500 de cabine, 4 piscine, 5 restaurante şi 13 baruri, vasul de croazieră era unul dintre cele mai luxoase din lume şi tocmai pornise într-un tur de şapte zile al Mediteranei.

Vinovat de teribilul accident pare să fie căpitanul navei, care ar fi dorit să îi facă pe plac unui şef al ospătarilor originar din insula Giglio, trecând cât mai aproape de insula din care era originar acesta.

Căpitanul vasului de croazieră, care este arestat acum pentru că a părăsit nava când pe aceasta încă se aflau oameni care trebuiau să fie salvaţi,  susţine că stâncile de care s-au lovit erau necartogarfiate.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO STB a modificat peronul unei stații pentru a încăpea tramvaiele Imperio introduse pe traseul liniei 5
FOTO STB a modificat peronul unei stații pentru a încăpea tramvaiele Imperio introduse pe traseul liniei 5
Peronul din stația Piața Iancului, sens Pantelimon, a fost adaptat pentru a permite circulația în siguranță și a tramvaielor tip Imperio care au un alt gabarit comparativ cu tramvaiele care......
România riscă recesiunea economică în 2026, o scădere a PIB-ului fiind de așteptat. În curând inflația sare de 10%, iar pespectivele de reducere a dobânzii cheie de către BNR se amână – CFA România
România riscă recesiunea economică în 2026, o scădere a PIB-ului fiind de așteptat. În curând inflația sare de 10%, ...
Dacă datele pe consum la finele trimestrului întâi din 2026 față de cele din trimestrul întâi 2025 vor fi cu minus, ...
Tehnologie românească folosită de armata SUA în Orientul Mijlociu. Ce aduce Nemesis AI pe câmpul de luptă
Tehnologie românească folosită de armata SUA în Orientul Mijlociu. Ce aduce Nemesis AI pe câmpul de luptă
OVES Enterprise, companie de dezvoltare de software din Cluj-Napoca, contribuie prin tehnologia Nemesis AI la îmbunătățirea ...
Bogdan Ivan s-a întâlnit cu reprezentanții angajaților de la CE Oltenia care au contracte de muncă pe perioadă determinată
Bogdan Ivan s-a întâlnit cu reprezentanții angajaților de la CE Oltenia care au contracte de muncă pe perioadă determinată
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, i-a primit la sediul instituţiei pe care o conduce pe reprezentanţii angajaţilor Complexului ...