BCR Banca pentru Locuinţe reduce dobânda pentru creditele intermediare fără ipotecă la 7% pe an

BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, reduce dobânda la creditele intermediare în lei fără ipotecă, la 7% pe an, de la 11% pe an, fixă pe toată perioada creditului, pentru solicitările de credit iniţiate de clienţi după 2 decembrie 2015, au anunţat, joi, reprezentanţi ai băncii.
Economica.net - J, 03 dec. 2015, 08:27
BCR Banca pentru Locuinţe reduce dobânda pentru creditele intermediare fără ipotecă la 7% pe an

‘În condiţiile de piaţă actuale, venim în întâmpinarea clienţilor care doresc să investească în domeniul locativ cu o reducere de dobândă importantă – la creditele intermediare fără ipotecă imobiliară dobânda se reduce de la 11% p.a. la 7% p.a. dobândă fixă pe toată perioada creditului. Creditele cu dobândă redusă vor putea fi contractate atât de clienţii existenţi în portofoliul BCR Banca pentru Locuinţe, cât şi de clienţii noi, care doresc să îşi construiască o casa, să-şi cumpere o locuinţă sau un teren, să îşi renoveze sau să îşi modernizeze locuinţele’, a declarat Carmen Schuster, Preşedintele BCR Banca pentru Locuinţe.

Produsele BCR Banca pentru Locuinţe au marele avantaj că nu sunt afectate de riscurile valutare şi riscurile de creştere a dobânzii, fiind acordate doar în lei şi cu dobândă fixă pe toată perioada rambursării creditului. Astfel, clienţii ştiu de la începutul până la finalul perioadei de creditare care este valoarea ratei lunare. În plus, clienţii nu plătesc comision la acordarea creditului şi nici în cazul rambursării anticipate, BCR Banca pentru Locuinţe oferind numai produse cu zero comision de analiză a creditului, zero comision de rambursare anticipată, iar evaluarea imobilului adus în garanţie este gratuita; în plus, în cazul creditelor acordate în baza contractului de economisire-creditare, clienţii pot beneficia şi de asigurare de viaţă, gratuită.

Comisionul de analiză dosar este zero, indiferent de data la care se accesează creditul, asigurarea de viaţă este gratuită în cazul creditelor acordate în baza contractului de economisire-creditare, clientul este protejat împotriva riscului de creştere a dobânzii şi a riscului valutar, rambursare anticipată parţială / totală este gratuită indiferent de data rambursării;

Banca poate acorda, de asemenea, credite anticipate / intermediare cu ipotecă cu dobândă de 4,44% p.a. şi credite pentru investiţii imobiliare Fix pentru casă cu ipotecă cu dobândă de 5,65% p.a..

Produsele de economisire-creditare sunt produse care au un ciclu de viaţă lung. Clientul încheie un contract de economisire-creditare cu o valoare care reflectă intenţiile lui în domeniul locativ. Depune lunar (sau anual) o anumită sumă de bani în contul contractului său de economisire-creditare, până ajunge la suma economisită de 50%.

Statul încurajează efortul cetăţeanului de a se preocupa de îmbunătăţirea propriei situaţii locative, de a renunţa la consumul imediat în beneficiul investiţiilor pe termen lung în domeniul locativ. Statul încurajează efortul cetăţeanului prin acordarea primei în cuantum de 25% din economiile efectuate anual, nu mai mult de 250 euro/an (echivalent lei).

La finalizarea procesului de economisire şi în funcţie de îndeplinirea condiţiilor de repartizare, clientul dobândeşte dreptul de a accesa un credit cu valoarea de 50% din suma contractată. Atât pentru sumele economisite cât şi in cazul creditelor banca oferă dobânzi fixe.

Banca Comercială Română, membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private şi a băncilor de locuinţe.

BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (14,4 miliarde euro)

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 46.500 de angajaţi deservesc 16.2 milioane de clienţi în cadrul a 2.800 de filiale din 7 ţări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia). La sfârşitul primului trimestru din 2015, Erste Group deţinea active totale în valoare de 202,6 miliarde euro şi înregistra un raport cost/venituri de 56,1 %. Indicele capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) s-a situat la 10,2%.

Agerpres

Te-ar mai putea interesa și
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimările privind creşterea cererii globale de petrol în 2026 cu 400.000 barili pe zi (bpd), a şasea înrăutăţire consecutivă a......
Platforma NAGA, condusă de antreprenorul Octavian Pătrașcu și listată de la Bursa din frankfurt, obține o finanțare de 8 milioane de dolari în urma unei emisiuni de obligațiuni
Platforma NAGA, condusă de antreprenorul Octavian Pătrașcu și listată de la Bursa din frankfurt, obține o finanțare ...
NAGA Group, grupul fintech listat la Bursa de Valori din Frankfurt, condus de antreprenorul român Octavian Pătrașcu și ...
Comisia Europeană susține că i se pare regretabilă propunerea de tăiere semnificativă a viitorului buget al UE făcută de președinția Consiliului Uniunii Europene
Comisia Europeană susține că i se pare regretabilă propunerea de tăiere semnificativă a viitorului buget al UE făcută ...
Comisia Europeană şi-a exprimat luni regretul faţă de ''tăierile semnificative'' propuse de preşedinţia Consiliului ...
88% dintre români spun că știu ce să facă în caz de cutremur, dar numai 44% au un plan pregătit – studiu IRES
88% dintre români spun că știu ce să facă în caz de cutremur, dar numai 44% au un plan pregătit – studiu IRES
Românii se declară bine informați legat de ceea ce ar trebui să facă în cazul unui cutremur, însă măsurile concrete ...