Franţa: Rata şomajului a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani

Rata şomajului în Franţa a urcat în trimestrul trei din 2015 la 10,6%, de la 10,3% în precedentele trei luni, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (Insee), transmite MarketWatch. Este cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani.
Economica.net - J, 03 dec. 2015, 09:32
Franţa: Rata şomajului a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani

Cifra include datele din Franţa continentală şi teritoriile de peste mări. Excluzând teritoriile de peste mări, rata şomajului în Franţa a urcat în trimestrul trei din 2015 la 10,2% (sau 2,9 milioane de persoane), de la 10% în precedentele trei luni, scrie Agerpres.

Numărul persoanelor care vor să lucreze, dar nu sunt incluse în statisticile privind şomajul, este de 1,4 milioane, cu 64.000 mai puţine decât în trimestrul trei din 2014, a anunţat Insee.

Luna trecută, Insee a anunţat că Produsul Intern Brut al celei de-a doua economii din zona euro a urcat cu 0,3% în trimestrul al treilea, faţă de creşterea zero înregistrată în precedentele trei luni. Investiţiile companiilor au înregistrat o creştere de 0,7%, faţă de avansul de 0,5% în al doilea trimestru, în timp ce cheltuielile de consum ale gospodăriilor şi-au revenit, consemnând o creştere de 0,3% după ce au stagnat în al doilea trimestru.

Te-ar mai putea interesa și
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC, între km 2+950 și km 3+150....
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi ...
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...