Creşterea zonei euro nu a reuşit să contracareze presiunile deflaţioniste

Un studiu realizat de compania de analize financiare Markit arată că presiunile deflaţioniste au persistat în noiembrie, în timp ce preţurile producţiei industriale au scăzut pentru a doua lună consecutiv, transmit AP şi Bloomberg.
Economica.net - J, 03 dec. 2015, 10:52
Creşterea zonei euro nu a reuşit să contracareze presiunile deflaţioniste

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor, a urcat în noiembrie la 54,2 puncte, de la 53,9 puncte luna precedentă, potrivit unei estimări a companiei Markit, cu sediul la Londra. Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.

Datele Markit arată că avansul producţiei, al comenzilor noi şi al angajărilor a accelerat luna trecută, aproape de cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani. Compania se aşteaptă la un avans al PIB-ului zonei euro de 0,4% în trimestrul patru din 2015.

Datele vin înainte de şedinţa de politică monetară a BCE, unde ar urma să fie adoptate noi măsuri pentru a sprijini economia zonei euro şi majorarea inflaţiei. Eurostat a anunţat că rata anuală a inflaţiei în zona euro a rămas la nivelul de 0,1% în noiembrie, similar cu cel înregistrat luna trecută. Economiştii se aşteaptă ca BCE să revizuiască în scădere estimările privind inflaţia în zona euro.

Pentru a stimula creşterea economiei zonei euro şi a evita pericolul deflaţiei, BCE a început în luna martie a acestui an să achiziţioneze lunar obligaţiuni suverane ale statelor din zona euro şi bonduri corporatiste de până la 60 de miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 se vorbește cât de necesar este
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 ...
Radarul Balastierelor va fi recepţionat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în care s-a reuşit rescrierea unui proiect care fusese golit cu totul ''de......
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani după preluarea Distribuție Energie Oltenia
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani ...
Poziția viitoare a Premier Energy, care, după achiziția principalei firme de furnizare din zona Oltenia pentru casnici, ...
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea continua să crească rata dobânzii de referință
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea ...
Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei, Joachim Nagel, a declarat vineri că avansul economiei ţării s-ar putea consolida ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministerul Mediului va emite „în câteva zile” acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane – secretar de stat USR
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministerul Mediului va emite „în câteva zile” acordul de mediu revizuit ...
Ministerul Mediului va emite în câteva zile acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane ale Autostrăzii Sibiu ...