Guvernul vrea să vadă dacă o creştere a salariului minim ar eroda competitivitatea României

Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, a declarat, joi, că a fost iniţiat un studiu care să arate în ce măsură creşterea salariului minim pe economie ar afecta competitivitatea României, potrivit Agerpres.
Economica.net - J, 03 dec. 2015, 14:54
Guvernul vrea să vadă dacă o creştere a salariului minim ar eroda competitivitatea României

‘În prezent, am iniţiat un studiu prin care să vedem în ce măsură creşterea salariului minim pe economie ar eroda competitivitatea România şi astfel ar fi afectată întreaga economie românească. Ca urmare a acestui studiu vom decide şi posibilele tranşe în care vor fi făcute aceste creşteri salariale. La nivelul UE, multe state membre realizează creşterea salariului minim pe baza unor modele economice foarte clare prin care se pun (…) în aceeaşi pagină toate aspectele care decurg din creşterea salariului minim – aspecte pozitive şi negative – astfel încât creşterea salariului să nu se facă în mod ad-hoc şi să nu afecteze economia’, a afirmat Dragu, la Palatul Victoria.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a explicat că impactul bugetar al unei eventuale creşteri a salariului minim va fi redus şi discuţiile legate de oportunitate vizează sectorul privat.

‘La nivelul impactului bugetar, acesta este redus pentru că în urma majorărilor salariale din ultima perioadă sunt tot mai puţine persoane care au acest salariu minim, deci la nivelul execuţiei bugetare impactul este redus în acest moment pentru o eventuală majorare a salariului minim undeva în vară, dacă va avea loc. Discuţia se pune numai în termeni de oportunitate pe sectorul privat, asta va fi primul motiv de analiză’, a precizat Suciu.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...