Alegeri Franţa: Extrema dreaptă pe primul loc. Socialiştii se retrag din două regiuni cheie în al doilea tur

Partidul Socialist (PS) la putere în Franţa a anunţat duminică seară că se retrage din turul al doilea al alegerilor regionale, programat la 13 decembrie, din cele puţin două regiuni cheie, în nordul şi sudul ţării, pentru 'a face baraj' unei victorii a formaţiunii de extremă dreapta, relatează AFP.
Economica.net - lun, 07 dec. 2015, 04:53
Alegeri Franţa: Extrema dreaptă pe primul loc. Socialiştii se retrag din două regiuni cheie în al doilea tur

Frontul Naţional (FN), formaţiune de extremă dreapta, obţine un scor istoric, între 27,2% şi 30,8% din voturi, în primul tur al alegerilor regionale desfăşurate duminică în Franţa, potrivit sondajelor realizate la ieşirea de la urne, informează AFP.

Republicanii (dreapta), partid al fostului preşedinte Nicolas Sarkozy, ar obţine aproximativ 27% din voturi, iar socialiştii circa 23%, scrie Agerpres.

Frontul Naţional se află pe primul loc în cel puţin şase regiuni din cele 13 în primul tur al regionalelor.

‘În regiunile cu riscul de a fi câştigate de Frontul Naţional în care stânga nu devansează dreapta, Partidul Socialist decide să facă baraj republican, în special în Nord-Pas-de-Calais-Picardia şi Provence-Alpi-Coasta de Azur’, a declarat secretarul general al PS, Jean-Christophe Cambadélis.

‘Timp de cinci ani, socialiştii nu vor avea consilieri în aceste regiuni’, a adăugat el, la finalul unei reuniuni extraordinare a conducerii partidului preşedintelui François Hollande.

Partidul de extremă dreapta Frontul Naţional (FN) a ieşit duminică mare învingător în primul tur al alegerilor regionale din Franţa, cu un rezultat naţional record, între 27,2% şi 30,3% din voturi, potrivit sondajelor realizate la ieşirea de la urne.

El devansează opoziţia de dreapta şi PS în cel puţin şase regiuni din totalul de 13.

Liderul FN, Marine Le Pen, în nord, şi nepoata ei Marion Maréchal-Le Pen, în sud, sunt amândouă creditate cu peste 40% din voturi conform sondajelor, astfel încât ele pot câştiga în regiunile Nord-Pas-de-Calais-Picardia şi Provence-Alpi-Coasta de Azur în turul al doilea.

Marine Le Pen salută ‘un rezultat minunat’, Sarkozy respinge alianţa cu stânga

Preşedintele Frontului Naţional (FN), Marine Le Pen, a salutat duminică ‘un rezultat minunat’ şi a revendicat capacitatea de ‘a realiza unitatea naţională’ în Franţa după succesul istoric al partidului său de extremă dreapta la primul tur al alegerilor regionale, transmite AFP.

‘Avem vocaţia de a realiza unitatea naţională de care ţara are nevoie’, a afirmat Marine Le Pen. Potrivit estimărilor, FN a obţinut un scor record la nivel naţional (între 27,2% şi 30,8%) şi devansează opoziţia de dreapta şi pe socialiştii la putere în cel puţin şase regiuni, printre care Nord-Pas-de-Calais-Picardia unde a candidat preşedinta sa.

La rândul său, fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, şeful opoziţiei de dreapta, a exclus duminică seară orice alianţă cu stânga în turul al doilea al regionalelor, de la 13 decembrie, pentru a se opune extremei dreapta.

Nicolas Sarkozy a respins ideea unor ‘fuziuni’ sau ‘retrageri’ ale listelor partidului – Republicanii – care reprezintă ‘singura alternanţă posibilă’ în regiunile susceptibile să intre sub conducerea Frontului Naţional.

Te-ar mai putea interesa și
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili asupra......
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Italia se confruntă cu al treilea val de caniculă din această vară, numărul alertelor cod roşu şi portocaliu emise ...
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii în companii din domeniul apărării şi industriei de armament
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui proiect de lege prin care fondurile de pensii administrate ...
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce a pus și fotovoltaice mai mult decât toată puterea instalată a României. La noi se vorbește despre eoliene în Marea Neagră de 20 de ani, rezultate zero
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce ...
Polonia, al cărei sistem energetic este încă dependent de centralele pe cărbune, a marcat zilele trecute un moment istoric: ...