Statul francez vrea să îşi păstreze o „minoritate de blocaj” la Renault

Prioritatea statului francez este menţinerea unei minorităţi de blocaj la grupul auto Renault şi nu aceea de a se implica în gestiunea alianţei dintre Renault şi constructorul auto japonez Nissan, a declarat marţi seară ministrul francez al Economiei, Emmanuel Macron, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 09 dec. 2015, 07:58
Statul francez vrea să îşi păstreze o

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault. Cu toate acestea, Nissan nu are în prezent drepturi de vot la Renault, în timp ce statul francez, care în aprilie şi-a majorat participaţia deţinută la Renault de la 15% la 19,7%, a reuşit să-şi dubleze drepturile de vot la grupul auto.

Emmanuel Macron a încercat să calmeze îngrijorările şefilor de la Nissan, declarând că în cele din urmă Guvernul francez va reveni la participaţia sa iniţială, respectiv 15,01% din acţiunile Renault. ‘Vom vinde aceste acţiuni şi vom reveni la nivelul de 15,01% imediat ce va fi posibil’, a afirmat Emmanuel Macron în comisia pentru Afaceri Economice din cadrul Adunării Naţionale, camera inferioară a Parlamentului francez. ‘Suntem în prezent implicaţi în discuţiile multiple care există între Nissan şi Renault, care fac din noi un actor care nu poate interveni pe piaţă’, a adăugat oficialul francez.

Recent, Nissan a făcut o serie de noi propuneri pentru a pune capăt controlului managerial exercitat de partenerul francez şi a limita influenţa statului francez în cadrul alianţei Renault-Nissan.

‘Aceasta nu este viziunea noastră asupra alianţei’, a explicat deputaţilor Emmanuel Macron. ‘Prioritatea noastră este să conservăm o minoritate de blocaj în adunarea generală, adică să protejăm capacitatea statului asupra deciziilor majore, să avem această minoritate de blocaj. În niciun caz nu vrem să ne implicăm în deciziile operaţionale zilnice ale Renault şi nici ale Nissan şi nici să modificăm echilibrul care a dovedit eficacitatea alianţei’, a spus ministrul francez al Economiei.

Alianţa Renault-Nissan este considerată unul din rarele exemple de parteneriate de succes din industria auto. În dorinţa de a garanta locurile de muncă şi investiţiile din Franţa, Guvernul francez este hotărât să-şi menţină influenţa la Renault-Nissan. În schimb, Nissan a propus modificarea termenilor alianţei cu Renault, în ideea de a echilibra relaţia dintre cei doi parteneri, în conformitate cu noile realităţi economice. Anul trecut, Nissan a vândut un număr de două ori mai mare de autovehicule decât Renault şi a contribuit cu cea mai mare parte, 1,56 miliarde de euro, la profitul total de 1,9 miliarde de euro realizat de Renault.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul final de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, în condiţiile în care consumul populaţiei s-a redus cu 11,3%,......
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare ...
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...