Cioloş: Nu pot să decid creşterea salariului minim pe economie până nu am toate elementele impactului acestei decizii

Premierul Dacian Cioloş a declarat joi că nu poate decide asupra creşterii salariului minim pe economie la 1.200 de lei până nu are 'toate elementele impactului' unei asemenea măsuri.
Economica.net - J, 10 dec. 2015, 10:57
Cioloş: Nu pot să decid creşterea salariului minim pe economie până nu am toate elementele impactului acestei decizii

‘Creşterea salariului minim pe economie de la 1.050 lei la 1.200 lei: Ştiu cât de greu este pentru cei cu salarii mici. Dar nu pot să decid până nu am toate elementele impactului unei astfel de decizii. Trebuie să evităm să creăm o problemă vrând să rezolvăm alta. Ministrul Finanţelor Publice a început deja o analiză cu privire la eventuale creşteri ale salariului minim în 2016’, a scris Cioloş pe pagina sa de Facebook.

În ceea ce priveşte situaţia pensiilor, premierul a afirmat că are ‘tot respectul pentru cei care au muncit ani de zile’ şi că, ‘prin proiectul de buget, au fost asigurate fondurile necesare pentru majorarea cu 5% a pensiilor începând cu ianuarie 2016’.

‘Ştiu că este o creştere destul de mică, dar este tot ceea ce ne permite bugetul acum’, a precizat prim-ministrul.

Agerpres

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...