Primarul interimar al Capitalei: Avem bani pentru energie termică doar până la sfârşitul anului

Primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, s-a întâlnit, joi, cu vicepremierul Vasile Dîncu pentru a solicita Guvernului sprijin financiar în vederea asigurării continuităţii serviciului de alimentare cu energie termică a Bucureştiului în sezonul rece 2015-2016, precizând că sunt fonduri doar până la sfârşitul anului, potrivit Agerpres.
Economica.net - J, 10 dec. 2015, 18:43
Primarul interimar al Capitalei: Avem bani pentru energie termică doar până la sfârşitul anului

‘Astăzi, Bucureştiul are rezerve financiare pentru a acoperi alimentarea cu energie termică a oraşului doar până la sfârşitul anului. Creditul obţinut de la Ministerul de Finanţe şi măsurile financiare luate de Primărie nu acoperă necesarul pentru buna funcţionare a sistemului centralizat de încălzire a Capitalei pentru tot sezonul rece 2015-2016. Îi mulţumesc public vicepremierului României, Vasile Dîncu, pentru deschiderea la dialog şi pentru implicarea în soluţionarea problemelor Bucureştiului’, a declarat Răzvan Sava, conform unui comunicat de presă transmis AGERPRES de PMB.

La întâlnire, Sava a solicitat sprijin financiar din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului pentru a acoperi diferenţele de cheltuieli pentru serviciul de alimentare cu agent termic al Capitalei, necesar în sezonul rece 2015-2016.

Vicepremierul Vasile Dîncu a dat asigurări bucureştenilor că Guvernul, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, împreună cu Primăria Generală vor căuta soluţii pentru buna funcţionare a sistemului de alimentare cu agent termic al Capitalei, arată sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Noutate majoră adusă de IKEA în România. Vine la noi un concept testat deja în Anglia
Noutate majoră adusă de IKEA în România. Vine la noi un concept testat deja în Anglia
Pe măsură ce așteptările și comportamentele de cumpărare ale clienților continuă să evolueze, Ingka Group, cel mai mare retailer IKEA, vrea să testeze și în România proiecte de......
Plecare din conducerea AROBS Transilvania. Șeful Diviziei Software Aurelian Deaconu părăsește compania după 15 ani
Plecare din conducerea AROBS Transilvania. Șeful Diviziei Software Aurelian Deaconu părăsește compania după 15 ani
AROBS Transilvania Software S.A. informează piața de capital că Aurelian Deaconu, membru executiv al Consiliului de Administrație ...
Trump anunță că-i este dușman oricine folosește termenul de „inteligenţă artificială” în loc de „super inteligenţă”
Trump anunță că-i este dușman oricine folosește termenul de „inteligenţă artificială” în loc de „super ...
Preşedintele american Donald Trump, care doreşte să impună termenul de "super inteligenţă" (SI) în loc de "inteligenţă ...
Prima companie locală specializată în servicii de BVLOS anunță că-și începe activitatea. Societatea pregătește investiții de un milion de euro în primul an
Prima companie locală specializată în servicii de BVLOS anunță că-și începe activitatea. Societatea pregătește ...
DroneFlight România, prima companie locală specializată în servicii BVLOS pentru companii și organizații, anunță ...