Kovesi: DNA a gestionat anul acesta peste 10.200 de dosare penale

DNA a gestionat în anul 2015 peste 10.200 de dosare penale, cu un număr de numai 90 de procurori, a declarat joi procurorul-şef Laura Codruţa Kovesi.
Economica.net - J, 10 dec. 2015, 20:08
Kovesi: DNA a gestionat anul acesta peste 10.200 de dosare penale

În cadrul unui interviu acordat TVR, Kovesi a fost întrebată de ce în anumite dosare există întârzieri în desfăşurarea anchetelor, iar unii politicieni reclamă că sunt anchetaţi acum pentru fapte mai vechi.

‘Într-adevăr, sunt situaţii în care, în anul 2015, investigăm fapte din anul 2010 sau 2011 şi aici sunt două situaţii diferite. O dată, avem situaţia în care au fost deschise aceste dosare în urmă cu câţiva ani în cadrul DNA şi la vremea respectivă ele nu au fost finalizate, unele din lipsă de probe, altele datorită faptului că procurorii au avut foarte multe dosare în lucru şi, ca o mică paranteză, vă spun că, în acest an, DNA a trebuit să gestioneze peste 10.200 de dosare penale cu un număr de numai 90 de procurori. Imaginaţi-vă ce înseamnă acest volum mare de dosare. În al doilea rând, sunt foarte multe situaţii în care noi primim sesizări de la cetăţeni sau primim informaţii din mass-media, de la firme, de la diverse persoane care ne scriu despre fapte care au fost comise cu câţiva ani în urmă şi pe care noi suntem obligaţi să le investigăm’, a explicat Kovesi.

Ea a subliniat că în unele dosare investigaţiile pot dura mai mult, deoarece este nevoie de verificări complexe.

‘În foarte multe dintre cazurile în care au fost implicate persoane cu funcţii importante şi care ne-au acuzat că facem abia acum anchete, se vede din simplul fapt că urmărim numărul de dosar că aceste anchete au fost deschise în urmă cu doi ani, cu trei ani, când unii dintre ei încă mai ocupau aceste poziţii, dar, datorită modului în care se administrează probele, datorită faptului că uneori avem nevoie de expertize, avem nevoie de anumite verificări complexe, de verificarea unor conturi bancare aflate în străinatate, sigur, investigaţia poate să dureze mai mult de un an’, a spus Kovesi.

Procurorul şef al DNA a declaratcă lucrurile nu au evoluat în sens pozitiv în ceea ce priveşte recuperarea prejudiciilor stabilite în dosarele instrumentate de procurorii anticorupţie, iar dacă în continuare cei eliberaţi din închisoare vor sta în vilele lor luxoase, atunci asta va constitui o problemă şi în viitor.

În cadrul interviului, Kovesi a fost întrebată dacă lucrurile au evoluat în materia recuperării prejudiciilor, mai ales că a fost înfiinţată recent Agenţia de Administrare a Bunurilor Sechestrate.

‘Deocamdată, de la intervenţiile mele publice, în care am semnalat această problemă, în afară că, probabil, cei din Ministerul Finanţelor sunt supăraţi pe DNA că am făcut publică această informaţie, lucrurile n-au evoluat într-un sens pozitiv. Este adevărat, un prim pas în rezolvarea acestei probleme îl poate constitui înfiinţarea acestei agenţii şi este foarte bine că ea s-a înfiinţat, pentru că o să ştim exact spre cine să arătăm cu degetul, atunci când hotărârile judecătoreşti definitive nu sunt executate. Rămâne totuşi o chestiune în discuţie. Dacă procedurile şi legile, despre care cei de la Ministerul Finanţelor spuneau că îi încurcă să execute aceste hotărâri judecătoreşti, au fost şi ele modificate sau nu. Pentru că degeaba înfiinţăm o instituţie nouă, cu oameni noi, dacă procedurile rămân aceleaşi, şi noua instituţie se va confrunta cu aceleaşi probleme de executare. Este important ca această agenţie să fie operaţionalizată cât mai curând, să funcţioneze efectiv, să fie transmise toate hotărârile definitive şi să vedem dacă, într-adevăr, se începe executarea efectivă a acestor hotărâri’, a spus Kovesi.

Ea a adăugat că nu a avut o discuţie pe această temă cu noul ministru al Justiţiei, însă DNA a trimis de-a lungul timpului puncte de vedere chiar şi atunci când s-a discutat proiectul de lege pentru înfiinţarea agenţiei pentru recuperarea bunurilor confiscate.

‘Pot să vă spun doar că noi monitorizăm foarte atent hotărârile de condamnare, ştim în fiecare moment în dosarele DNA ce hotărâri de condamnare avem sau care este valoarea bunurilor sechestrate de către DNA. Dacă această agenţie va fi operaţionalizată, cu siguranţă o să avem contacte la nivel instituţional şi o să vedem în ce măsură hotărârile sunt executate sau nu. Însă este foarte important pentru a atinge scopul pedepsei, ca persoanele care comit fapte penale şi obţin beneficii din comiterea acestor fapte penale, să fie deposedate de aceste bunuri. Dacă în continuare vom vedea inculpaţi care ies din puşcării, în continuare vor sta în vilele lor luxoase, vor conduce maşini luxoase, vor avea bani în cont şi, practic, nu se întâmplă nimic, cu siguranţă aceasta va constitui o problemă şi în viitor’, a mai spus Kovesi.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, lovitura provocând un incendiu şi explozii puternice, au anunţat......
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
Fermierii au recoltat deja între 93% și 99,5% din suprafețele cultivate.
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Primăria Sectorului 6 a inaugurat, sâmbătă, un nou tronson din Parcul Liniei, cuprins între strada Moineşti şi Lujerului, ...