Transportatorii protestează marţi în Piaţa Constituţiei împotriva triplării preţului RCA la autovehiculele comerciale

Transportatorii protestează, marţi, 15 decembrie, la ora 10,00, în Piaţa Constituţiei, împotriva triplării preţului RCA la autovehiculele comerciale şi a lipsei de măsuri ale autorităţilor în acest sens, care ar duce la duce la falimentul industriei de transport rutier din România, potrivit unui comunicat al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), remis joi Agerpres.
Economica.net - J, 10 dec. 2015, 21:40
Transportatorii protestează marţi în Piaţa Constituţiei împotriva triplării preţului RCA la autovehiculele comerciale

UNTRR consideră că o asigurare obligatorie prin lege ‘nu trebuie să te oblige la faliment sau la imposibilitatea de a plăti valori RCA egale cu valoarea autovehiculului asigurat şi că lipsa de autoritate şi de reglementare a autorităţii din acest domeniu din ultimii opt ani a adus piaţa RCA în pragul colapsului’.

Astfel, UNTRR cheamă la protest toţi transportatorii pentru a solicita Guvernului, Parlamentului şi Autorităţii de Supraveghere Financiară ‘o implicare activă şi responsabilă’ pentru rezolvarea pe termen scurt, mediu şi lung a situaţiei costurilor cu asigurările RCA care au înregistrat un ritm de creştere anual de 100%, urmând ca în cinci ani costul RCA să egaleze preţul unui camion nou de 96.000 de euro.

Reprezentanţii UNTRR susţin că imposibilitatea firmelor de transport de a plăti aceste sume astronomice pentru RCA va conduce la falimentul firmelor mici de transport rutier şi la mutarea în alte ţări a firmelor medii şi mari de transport rutier din România, iar cei care supravieţuiesc captivi în sistemul obligatoriu de asigurări RCA/carte verde din România vor ajunge să plătească peste 1000 de euro pentru un Logan.

UNTRR a iniţiat un dialog cu autoritatea care gestionează în prezent acest domeniu – ASF şi cu firme de asigurări în vederea identificării riscurilor care generează cele mai semnificative costuri în RCA/carte verde şi care ar putea fi reduse prin acţiuni comune de stimulare a reducerii acestora.

‘Din păcate, în urma acestor discuţii, nu a rezultat nicio acţiune concretă care să poată oferi şansa obţinerii unor rezultate diferite pe termen mediu şi lung, cu atât mai puţin pe termen scurt şi imediat’, se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) au identificat probleme în ceea ce priveşte corectitudinea calculului actuarial la asigurători, care a stat la baza stabilirii nivelului primelor, astfel încât a fost solicitată, în anumite cazuri, refacerea acestor calcule, potrivit unui comunicat al instituţiei remis joi AGERPRES.

În cadrul controalelor care se desfăşoară la asigurători pe parcursul lunii decembrie va fi urmărit modul de calcul al primelor RCA şi, în cazul în care se vor constata încălcări ale prevederilor legislaţiei aplicabile, ASF subliniază că ‘îşi rezervă dreptul de a sesiza şi Consiliul Concurenţei’.

Reprezentanţii ASF au anunţat în 26 noiembrie că vor demara, începând din luna decembrie, mai multe controale la societăţile de asigurări pentru verificarea cauzelor creşterii tarifelor RCA faţă de perioadele precedente, în condiţiile în care tarifele primelor RCA au crescut cu 300% – 400% pentru categoria societăţilor care operează în domeniul transportului auto.

În afara acţiunilor de control, ASF şi-a propus, în urma întâlnirilor cu reprezentanţii transportatorilor şi ai societăţilor de asigurare, adoptarea unor măsuri care să optimizeze pe viitor funcţionarea pieţei RCA. Printre cele mai importante direcţii de acţiune se regăsesc: elaborarea unui model actuarial de calcul al RCA pentru transportatori, împreună cu Asociaţia Română de Actuariat, care să fie recomandat ca model de referinţă societăţilor de asigurări care au notificat creşteri exagerate ale tarifelor, realizarea în regim de urgenţă a unei întâlniri comune cu reprezentanţi ai transportatorilor şi ai societăţilor care practică RCA pentru identificarea unor soluţii concrete, precum şi iniţierea demersurilor pe lângă Parlamentul României pentru actualizarea legii asigurărilor obligatorii.

UNTRR este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 14.000 membri – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în România. Avem trei lanțuri de magazine alimentare cu peste 1.000 de unități. Și Mega Image a trecut pragul
Premieră în România. Avem trei lanțuri de magazine alimentare cu peste 1.000 de unități. Și Mega Image a trecut pragul
Grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a ajuns la o rețea de peste 1.000 de magazine operate de fiecare dintre cele două companii pe care le controlează în......
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
Soarta Napolact, brandul românesc intrat în portofoliul olandezilor de la FrieslandCampina în 2004, ar putea fi tranșată ...
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. Peste 180.000 de oameni le-au încasat – analiză exclusivă
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. ...
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei brut în anul 2024, cu aproape 14% mai mult decât în anul ...
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: Anxietate crescută. Românii sunt în siguranță
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: ...
Război Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, a făcut primele declarații în legătură cu situația românilor ...