E oficial: Proiectul care interzice fumatul în spaţii închise a fost adoptat

Proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului în spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului a fost adoptat marţi de plenul Camerei Deputaţilor.
Economica.net - mar, 15 dec. 2015, 13:40
E oficial: Proiectul care interzice fumatul în spaţii închise a fost adoptat

Actul normativ a fost aprobat cu 164 de voturi pentru, 20 împotrivă şi 26 abţineri. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz, iar proiectul a fost adoptat de Senat în anul 2011.

Proiectul prevede interzicerea completă a fumatului în toate spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii, inscripţionarea pachetelor cu produse din tutun, desfăşurarea de campanii de informare şi educare a populaţiei, informarea consumatorilor cu privire la produsele din tutun pe care urmează să le achiziţioneze, indicarea în produsele finale a conţinutului de gudron, nicotină şi monoxid de carbon.

Potrivit aceluiaşi proiect de lege, fumatul este permis numai în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, cu respectarea următoarelor condiţii: să nu fie spaţiu de trecere sau de acces în spaţii publice închise; să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă; să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi amenajate în conformitate cu prevederile legale.

Totodată, legea conţine unele măsuri privind utilizarea ingredientelor pentru produsele din tutun, având ca scop protejarea sănătăţii persoanelor fumătoare şi nefumătoare de efectele dăunătoare ale fumatului, prevenirea răspândirii fumatului în rândul minorilor şi asigurarea unui nivel adecvat al calităţii vieţii populaţiei.

Nerespectarea prevederilor legii impune sancţiuni cuprinse între 100 şi 15.000 de lei. La prima abatere sancţiunea constă în amendă plus suspendarea activităţii unităţii respective, iar la a doua abatere – amendă şi închiderea unităţii.

Prevalenţa fumatului în România nu a înregistrat o scădere semnificativă în ultimii patru ani, dintre adulţii cu vârsta peste 18 ani aproximativ un sfert fumează (26,2%) faţă de 26,7 în 2011, relevă studiul ‘Cunoştinţele, atitudinile şi practicile populaţiei generale din România cu privire la consumul de tutun în 2015’. 

Studiul relevă că aproximativ 40% dintre adulţii români afirmă că sunt expuşi fumatului pasiv la domiciliu, iar la locul de muncă aflat în interior 27,6%.

‘Mai mult de o treime dintre români cheltuiesc lunar pentru ţigări peste 300 lei (36%). Românii îşi cumpără ţigări din magazine (95%), dar doar 88% au pachete care poartă timbrul fiscal din România. Deşi această practică este interzisă de mai mult de şapte ani, românii continuă să cumpere ţigări la bucată (6%)’, mai arată sondajul.

Citeste si: Fumatul distruge sănătatea românilor. Ministerul Sănătăţii încearcă să controleze consumul de tutun

Te-ar mai putea interesa și
Hidroelectrica începe plata dividendelor pentru anul 2025. Ce trebuie să știe și să facă acționarii
Hidroelectrica începe plata dividendelor pentru anul 2025. Ce trebuie să știe și să facă acționarii
Societatea Hidroelectrica a anunțat astăzi acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în conformitate cu Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din......
AAC: Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient. Pentru mulți fermieri europeni acest sprijin vine prea târziu
AAC: Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient. Pentru mulți fermieri europeni ...
Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient, iar pentru foarte mulţi fermieri ...
IT Genetics raportează pierderi pentru trimestrul I din 2026, în contextul extinderii sale în Europa
IT Genetics raportează pierderi pentru trimestrul I din 2026, în contextul extinderii sale în Europa
IT Genetics S.A. (BVB: ITG), companie românească de tehnologie specializată în soluții de automatizare digitală și ...
Uniunea Europeană face primii pași pentru impunerea de sancțiuni împotriva entităților care blochează Strâmtoarea Ormuz
Uniunea Europeană face primii pași pentru impunerea de sancțiuni împotriva entităților care blochează Strâmtoarea Ormuz
Uniunea Europeană a deschis calea vineri pentru instituirea de sancţiuni împotriva "persoanelor" şi "entităţilor" din ...