Petro Poroşenko: Ucraina va pune în practică zona de comerţ liber cu UE, în pofida opoziţiei Moscovei

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, aflat în vizită la Bruxelles, a promis miercuri să pună în practică zona de comerţ liber între ţara sa şi Uniunea Europeană, în pofida măsurilor de retorsiune adoptate de Rusia la adresa Kievului, transmit AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.
Economica.net - mie, 16 dec. 2015, 20:27
Petro Poroşenko: Ucraina va pune în practică zona de comerţ liber cu UE, în pofida opoziţiei Moscovei

‘Suntem pregătiţi să plătim preţul pentru libertatea noastră şi opţiunea noastră europeană’, a declarat Petro Poroşenko după discuţiile avute cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. El a recunoscut că suspendarea de către Moscova a regimului de tarife preferenţiale în schimburile comerciale ruso-ucrainene, măsură decisă de Rusia ca represalii, va ‘aduce prejudicii’ economiei ucrainene.

‘Ucraina este conştientă de aceste restricţii şi de pierderile aşteptate pentru economia ucraineană’, a subliniat Poroşenko.

Conform unui decret semnat miercuri de preşedintele Vladimir Putin, Rusia îşi va suspenda zona de comerţ liber cu Ucraina de la 1 ianuarie 2016, data intrării în vigoare a acordului de comerţ liber dintre UE şi Ucraina.

Decizia Rusiei, una aşteptată în contextul crizei fără precedent dintre Kiev şi Moscova, a fost luată ca urmare a ‘circumstanţelor ce aduc atingere intereselor şi securităţii economice ale Federaţiei Ruse’, relevă decretul preşedinţiei ruse.

Concret, documentul suspendă aplicarea în cazul Ucrainei a tratatului semnat pe 18 octombrie 2011 la Sankt-Petersburg, prin care se crea un regim comercial special între statele membre ale Comunităţii Statelor Independente (fostele republici sovietice cu excepţia ţărilor baltice şi a Georgiei).

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Azi se redeschide circulația pe tronsonul Lugoj – Timișoara Est, modernizat de spaniolii de la FCC
Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Azi se redeschide circulația pe tronsonul Lugoj – Timișoara ...
Circulația feroviară se redeschide începând de astăzi, 31 august 2026, ora 16:50, pe tronsonul de cale ferată Lugoj – Timișoara Est, aferent lotului 2 al proiectului „Modernizarea liniei......
MetaWealth – finanţare de 19 milioane de euro pentru un proiect de stocare a energiei în baterii din judeţul Neamţ
MetaWealth – finanţare de 19 milioane de euro pentru un proiect de stocare a energiei în baterii din judeţul Neamţ
Platforma de investiţii MetaWealth a atras o finanţare de 19 milioane de euro destinată proiectului Dumbrava, de stocare ...
Încep înscrierile pentru Bursele ANIS pentru profesori: 21 granturi de 5.000 de euro, susținute de un număr record de 16 companii din industria IT
Încep înscrierile pentru Bursele ANIS pentru profesori: 21 granturi de 5.000 de euro, susținute de un număr record de ...
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a IX-a ...
Japonia are planuri mari pentru armată. Buget record de 48 de miliarde de euro, niponii pun accent pe inteligenţa artificială
Japonia are planuri mari pentru armată. Buget record de 48 de miliarde de euro, niponii pun accent pe inteligenţa artificială
Ministerul Apărării din Japonia a solicitat luni un buget record de 8.900 de miliarde de yeni (48 de miliarde de euro) ...