Cheltuielile de apărare, în creştere în lume, au atins 1.650 miliarde de dolari în 2015

Bugetele militare înregistrează o creştere la nivel global în 2015, cu un total de 1.650 miliarde de dolari, sumă ce va fi depăşită anul viitor, indică un raport publicat joi de institutul specializat IHS Jane's, preluat de AFP.
Economica.net - J, 17 dec. 2015, 15:45
Cheltuielile de apărare, în creştere în lume, au atins 1.650 miliarde de dolari în 2015

‘Cheltuielile mondiale în materie de apărare ar urma să crească de la 1.650 miliarde de dolari în 2015 la 1.680 miliarde de dolari în 2016’, se afirmă în raport, care ia în calcul bugetele a 104 state, reprezentând 99% din cheltuielile militare globale.

SUA se află în continuare pe primul loc în ce priveşte cheltuielile militare, însă acestea scad la 595 miliarde de dolari în 2015 faţă de 624 miliarde în 2014.

Pe locul secund se află China, cu 190 miliarde de dolari în 2015 (+9% comparativ cu cele 175 miliarde în 2014).

De altfel, ‘regiunea Asia-Pacific va fi forţa motrice a creşterii mondiale a bugetelor de apărare în următorii 5 ani’, prognozează institutul britanic.

Deocamdată, o altă ţară din regiune, Japonia, se află pe locul 7, cu 49 miliarde de dolari în anul curent.

Europa, care înregistrase o scădere de 1,3% pe an începând din 2010, dă semne de stabilizare, mai ales în contextul crizei din Ucraina, relevă Jane’s, anticipând o perioadă de creştere a cheltuielilor de apărare pe continent.

Marea Britanie, locul 3 mondial cu 66 miliarde de dolari, şi Franţa, locul 4 cu 56 miliarde, se înscriu în nota de stabilitate, în timp ce Polonia şi Ucraina înregistrează creşteri de aproape 22%, respectiv 70%.

O altă ţară din zonă, Rusia, a trecut de pe locul 8 în lume în 2014, cu 44,6 miliarde de dolari, la locul 5 în anul curent, cu peste 54 miliarde de dolari.

În schimb, în pofida conflictelor care îl zguduie, Orientul Mijlociu este regiunea unde se înregistrează cele mai importante scăderi ale cheltuielilor militare, motivul principal fiind scăderea preţului petrolului, conform aceluiaşi raport.

Te-ar mai putea interesa și
Rafinăria Petrotel Lukoil și-a cerut insolvența
Rafinăria Petrotel Lukoil și-a cerut insolvența
Petrotel Lukoil SA și-a cerut insolvența ieri la Tribunalul Ploiești, potrivit datelor de pe portalul instanțelor de judecată. Compania operează rafinăria din Ploiești, momentan închisă....
Ciprian Ciucu: STB a depus o nouă cerere de insolvență. Nouă bibliorafturi, atent verificate
Ciprian Ciucu: STB a depus o nouă cerere de insolvență. Nouă bibliorafturi, atent verificate
Primarul Bucureștiului, Ciprian Ciucu a anunțat că STB a depus o nouă cerere de intrare în insolvență.
Ce s-a întâmplat cu soldul creditului neguvernamental în primele şapte luni din 2026 – date BNR
Ce s-a întâmplat cu soldul creditului neguvernamental în primele şapte luni din 2026 – date BNR
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut cu 0,3% în iulie 2026, faţă luna anterioară ...
Marea Britanie – Fabricile britanice ar putea fi atacate din „surse necunoscute”, avertizează un consilier de la Kremlin
Marea Britanie – Fabricile britanice ar putea fi atacate din „surse necunoscute”, avertizează un consilier ...
Un consilier de la Kremlin a sugerat că fabricile din Regatul Unit ce produc drone pentru Ucraina ar putea deveni ţinta ...