Klaus Iohannis va cere reexaminarea legii privind darea în plată – surse

Preşedintele Klaus Iohannis va cere vineri reexaminarea legii privind darea în plată, potrivit unor surse din Administraţia Prezidenţială.
Economica.net - J, 17 dec. 2015, 16:08
Klaus Iohannis va cere reexaminarea legii privind darea în plată - surse

Şeful statului consideră că există neconcordanţe între articolele legii şi definirea unor termeni.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis este de părere că în această lege există prea multe derogări de la Codul civil.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, în noiembrie, ca for decizional, cu 233 de voturi ‘pentru’, un vot ‘împotrivă’ şi o abţinere, proiectul de lege privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.

Proiectul de lege prevede că debitorul are dreptul să stingă creditul ipotecar prin transmiterea către creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat în favoarea creditorului, fără a mai plăti altceva.

Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru stingerea în acest mod a datoriilor sunt: între părţi s-a încheiat un contract de credit, iar bunul oferit în plată este un bun imobil ipotecat în favoarea creditorului în vederea garantării executării obligaţiilor asumate prin contractul de credit.

Iniţiatorul proiectului de lege, deputatul PNL Daniel Zamfir, a declarat că proiectul vine în ajutorul celor 800.000 de familii care nu mai pot să-şi plătească ratele la bancă pentru că salariile lor sunt mai mici decât erau când au contractat împrumutul.

Potrivit lui Zamfir, darea în plată se aplică atât contractelor aflate în derulare în momentul intrării legii în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată.

Pe 11 decembrie, Banca Naţională a României (BNR) a propus preşedintelui Klaus Iohannis fie să retrimită în Parlament legea privind darea în plată, fie să verifice constituţionalitatea actului normativ, din cauza faptului că, în forma actuală, nu răspunde caracterului social şi poate genera risc sistemic.

‘BNR are trei tipuri de argumente pe baza cărora propune preşedintelui României o decizie de retrimitere a legii către Parlament şi/sau de verificare a constituţionalităţii acesteia. Sunt argumente de stabilitate financiară, juridice şi de natură etică. (…) Suntem aici pentru că vrem o lege mai bună pentru cei care chiar au nevoie să fie ajutaţi. Este un efort comun în care, desigur, Parlamentul are un rol fundamental. Sunt, aş spune, optimist. Avem acelaşi scop, rămâne să trasăm drumul, pentru a fi siguri că nu punem sacii în căruţa care este deja plină. BNR este implicată în această dezbatere în baza mandatului său instituţional’, a explicat viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu.

Potrivit acestuia, în forma actuală, legea poate genera risc sistemic, implementarea acesteia afectând stabilitatea financiară şi funcţionarea instituţiilor de credit şi putând conduce la costuri pentru contribuabil.

Pe 16 decembrie, deputatul PNL Daniel Zamfir a trimis o scrisoare deschisă Administraţiei Prezidenţiale, în calitate de iniţiator al legii dării în plată, afirmând că o serie de informaţii lansate public de către oficiali ai Băncii Naţionale şi ai mediului bancar cu referire la potenţialii beneficiari vizaţi de acest act normativ sunt ‘contradictorii şi manipulatorii’.

‘Prin această scrisoare mi-am propus să demontez punct cu punct argumentele invocate de către reprezentanţii BNR şi ai băncilor, constatând totodată faptul că multe dintre informaţiile lansate de către aceştia sunt contradictorii şi manipulatorii’, afirma deputatul PNL.

Te-ar mai putea interesa și
Un avion de mici dimensiuni a intrat în cea mai înaltă clădire din Beijing
Un avion de mici dimensiuni a intrat în cea mai înaltă clădire din Beijing
Un avion de mici dimensiuni s-a izbit vineri de edificiul China Zun, cea mai înaltă clădire din capitala chineză Beijing, au confirmat martori pentru agenţia EFE, fără să se cunoască......
VIDEO Autostrada Unirii A8: Nurol lucrează cu 800 de muncitori pe secțiunea Tg Mureș – Miercurea Nirajului, realizată 50%
VIDEO Autostrada Unirii A8: Nurol lucrează cu 800 de muncitori pe secțiunea Tg Mureș – Miercurea Nirajului, realizată ...
Șantier în plină efervescență pe Autostrada Unirii A8, anunță vineri secretarul de stat în Transporturi Horațiu ...
Schimbare surprinzătoare la conducerea grupului german Bosch. Stefan Hartung pleacă din funcția de CEO și în locul lui vine Christian Fischer
Schimbare surprinzătoare la conducerea grupului german Bosch. Stefan Hartung pleacă din funcția de CEO și în locul lui ...
Bosch a anunţat vineri că Christian Fischer (foto) va deveni director general de la 1 iulie, înlocuindu-l pe Stefan Hartung ...
Valoarea tranzacționată pe piața reglementată a BVB și SMT a crescut cu peste 40% în primul trimestru din 2026 – raport ASF
Valoarea tranzacționată pe piața reglementată a BVB și SMT a crescut cu peste 40% în primul trimestru din 2026 – ...
Valoarea totală tranzacţionată pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi Sistemul Multilateral de ...