Obama îi cere lui Erdogan să retragă trupele turce din Irak

Preşedintele american, Barack Obama, l-a îndemnat vineri, 18 decembrie, în cursul unei discuţii telefonice, pe omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, să ia măsuri pentru "a tempera tensiunile cu Irakul", în special prin retragerea trupelor turce aflate în această ţară, scrie AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - S, 19 dec. 2015, 07:55
Obama îi cere lui Erdogan să retragă trupele turce din Irak

Cu această ocazie, Barack Obama a insistat asupra necesităţii ca Turcia „să respecte suveranitatea şi integritatea teritorială a Irakului”, potrivit unui comunicat dat publicităţii de Casa Albă.

Irakul a cerut marţi „retragerea completă” a forţelor turce de pe teritoriul său.

Barack Obama a salutat, totuşi, „contribuţia” Turciei la coaliţia militară care luptă contra grupării jihadiste Statul islamic (SI), condusă de Statele Unite.

Cei doi lideri au mai discutat despre „intensificarea cooperării în legătură cu Siria”, amintind „eforturile comune pentru a întări opoziţia siriană moderată şi a accentua presiunea asupra SI, precum şi continuarea eforturilor pentru o soluţionare negociată a conflictului”.

Consiliul de Securitate al ONU a aprobat vineri în unanimitate o rezoluţie americano-rusă privind un plan de pace în Siria, negocierile urmând să demareze în luna ianuarie.

Turcia a trimis în Irak în urmă cu aproape două săptămâni un contingent de 150 până la 300 de soldaţi şi vreo 20 de vehicule blindate în tabăra de la Bashiqa, în nordul ţării. Oficiali turci şi irakieni au anunţat luni retragerea parţială a acestor militari.

Ankara a afirmat că este vorba despre întăriri trimise pentru a asigura protecţia consilierilor militari care îi pregătesc pe combatanţii irakieni în lupta contra grupării SI, în special lângă Mosul. Bagdadul a acuzat însă o incursiune ilegală.

Miniştrii de externe ai ţărilor din Liga Arabă se vor reuni la 24 decembrie în sesiune extraordinară la Cairo pentru a analiza desfăşurarea trupelor turce în Irak.

Te-ar mai putea interesa și
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi oficial că este nevoit să-și relocheze temporar zborurile din și spre Aeroportul Internațional Timișoara către Aeroportul Internațional Arad....
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele în redactarea contractului (opinie Andrei Șărban)
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele ...
I. Ce s-a publicat și de ce contează acum De la 12 octombrie 2026, cesiunea de părți sociale într-un SRL cu obligații ...
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din ...
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Parcurile industriale și nodurile logistice din Prahova atrag investiții masive. Descoperă pe Jooble oportunitățile ...