AFP: Angela Merkel, personalitatea cea mai influentă a anului 2015

Cancelarul german Angela Merkel a fost personalitatea cea mai influentă sau marcantă a anului 2015, potrivit AFP, care pune astfel în lumină rolul central al şefei guvernului de la Berlin în criza migranţilor şi în negocierile dintre Grecia şi Uniunea Europeană.
Economica.net - lun, 28 dec. 2015, 08:20
AFP: Angela Merkel, personalitatea cea mai influentă a anului 2015

Ca şi anul trecut, jurnaliştii AFP din întreaga lume, indiferent de limba în care lucrează, naţionalitatea sau specialitatea lor (text, foto, video etc.), s-au pronunţat cu privire la personalităţile din toate domeniile ale anului 2015. Angela Merkel, desemnată în acest an şi de către revista Time personalitatea anului, îl devansează în acest clasament pe preşedintele rus Vladimir Putin care a fost considerat cea mai influentă personalitate din lume în 2014.

‘Politica porţilor deschise promovată de Merkel a atras în 2015 un milion de refugiaţi în Germania. Consecinţă teribilă a conflictului sirian, această sosire masivă de refugiaţi, cel mai mare val migratoriu după Al Doilea Război Mondial, reprezintă o provocare majoră pentru Europa. Cancelarul german a fost criticat de mai mulţi premieri din Europa, iar politica sa a cauzat disensiuni chiar în interiorul propriului partid. Statutul său de lider natural al Europei a fost ilustrat şi în criza greacă’, notează AFP.

Pe celelalte nouă poziţii ale clasamentului celor mai influente personalităţi ale anului realizat de jurnaliştii AFP se află preşedintele rus Vladimir Putin, Papa Francisc, locuitorii Parisului (pentru răspunsul dat după atacurile din 7-9 ianuarie şi atentatele teroriste de pe 13 noiembrie), Abu Bakr al-Baghdadi (liderul grupării jihadiste Statul Islamic), Aung San Suu Kyi (militantă pentru drepturile omului în Myanmar), Donald Trump (candidat republican la prezidenţialele din SUA), Alexis Tsipras şi Yannis Varoufakis (premierul şi respectiv fostul ministru de finanţe al Greciei), Sepp Blatter (fostul preşedinte al FIFA, implicat într-un amplu scandal de corupţie), John Kerry şi Mohammad Javad Zarif (miniştrii de externe din SUA şi Iran, care au făcut eforturi notabile pentru încheierea acordului privind programul nuclear iranian, în vara acestui an).

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...