Proiecte de mediu de aproape 8 miliarde de euro, ar putea primi finanţare prin POIM – fonduri europene

Un număr de 139 de proiecte de mediu, în valoare de 7,97 miliarde de euro, au fost identificate şi urmează să fie finanţate din bani europeni prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare /POIM/, în exerciţiul financiar 2014 - 2020, arată datele oficiale publicate de Ministerul Fondurilor Europene /MFE/.
Economica.net - lun, 11 ian. 2016, 10:03
Proiecte de mediu de aproape 8 miliarde de euro, ar putea primi finanţare prin POIM - fonduri europene

Din totalul celor 139 de proiecte aflate pe lista de priorităţi, 56 reprezintă proiecte noi pre-identificate, iar 40 sunt în etapa de fazare, valoarea lor ridicându-se la 756 milioane de euro, scrie Agerpres.

Conform centralizatorului, cele mai multe proiecte (110) sunt cuprinse în sectorul Infrastructură apă şi apă uzată, valoarea estimată pentru implementarea lor fiind de 7,058 miliarde euro, din care 3,028 miliarde euro reprezintă alocare POIM (Uniunea Europeană + contribuţie naţională). Din totalul acestora, 45 de proiecte sunt noi pre-identificate, 22 sunt fazate şi 43 beneficiază de asistenţă tehnică pentru pregătire proiecte (studii fezabilitate etc.).

Datele MFE relevă, totodată, că pentru Infrastructura de deşeuri există în plan implementarea a 21 de proiecte de aproape 572 milioane de euro, dintre care cinci proiecte noi, care valorează 389 de milioane de euro.

De asemenea, au fost identificate trei proiecte pe Monitorizarea calităţii aerului (în cuantum de 16,27 milioane euro), precum şi câte două proiecte pentru situri contaminate (24,71 milioane euro) şi, respectiv, inundaţii şi eroziune costieră (250 milioane euro).

În ceea ce priveşte managementul riscului, există un singur proiect de 50 de milioane de euro.

Pe de altă parte, pe segmentul de biodiversitate nu există, momentan, niciun proiect, deşi alocarea prin POIM prevede o sumă de 335,4 milioane de euro.

Alocarea totală prin POIM pentru România, în cazul proiectelor de mediu, pentru perioada financiară 2014 – 2020, se ridică la 4,446 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor este construit în stilul art deco şi are un teren de 1.893 metri pătraţi şi o suprafaţă construită la sol de 1.702 metri pătraţi. Suprafaţa utilă este de 12.000 metri......
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza – 5 miliarde de lei
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a câştigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului şi Ministerului ...
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Compania americană Tesla programează pentru cursul zilei de astăzi lansarea oficială a noului model electric sport Roadster, ...
Italia speră să obţină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia speră să obţină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia intenţionează să obţină de la sectorul financiar încă 10,7 miliarde de euro (12 miliarde de dolari) pentru ...