Oficial CE: Fluxul migranţilor rămâne prea ridicat după acordul UE-Turcia

Fluxul migrator spre Uniunea Europeană dinspre Turcia a rămas 'mult prea ridicat' după acordul semnat între Bruxelles şi Ankara cu scopul de a-l reduce, a declarat luni, la Ankara, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, citat de AFP.
Economica.net - lun, 11 ian. 2016, 13:34
Oficial CE: Fluxul migranţilor rămâne prea ridicat după acordul UE-Turcia

‘Numărul oamenilor care sosesc în Grecia este în continuare prea ridicat, între 2.000 şi 3.000 pe zi’, a declarat presei Timmermans, aflat într-o vizită în Turcia. ‘Aceasta nu ne poate mulţumi’, a adăugat el.

Turcia şi UE au semnat la sfârşitul lunii noiembrie un ‘plan de acţiune’, care prevede un ajutor european de aproximativ 3 miliarde de euro autorităţilor turce, în schimbul angajamentului de a controla mai bine frontierele şi a coopera în lupta împotriva reţelelor de traficanţi.

În pofida acestui acord, numeroşi migranţi, în special refugiaţi sirieni şi irakieni, continuă să sfideze condiţiile meteorologice nefavorabile de iarnă şi încearcă traversări periculoase ale Mării Egee de pe coastele turce pentru a ajunge pe insulele greceşti.

Chiar luni, corpurile neînsufleţite a trei migranţi – două femei şi un copil de cinci ani – au fost recuperate din mare în zona de nord-vest a Turciei, după cum a informat agenţia de presă turcă Anadolu.

‘Cred că trebuie să ne accelerăm lucrările pentru a putea lansa proiecte’, a subliniat de asemenea prim-vicepreşedintele Comisiei.

În finalul întâlnirii de luni dimineaţă cu Timmermans, ministrul turc al afacerilor europene, Volkan Bokzir, a relansat ideea acordării unor permise de muncă refugiaţilor sirieni, evocată de mai multe ori, dar niciodată concretizată până în prezent şi a promis o mai bună şcolarizare a copiilor acestora.

Responsabilul european s-a declarat ‘încurajat’ de aceste declaraţii.

Turcia, care a primit 2,2 milioane de sirieni şi 300.000 de irakieni care au fugit din ţara lor din cauza războiului, a devenit unul din principalele puncte de plecare ale migranţilor care vor să se instaleze în Europa.

Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), peste un milion de migranţi au intrat în UE în 2015, dintre care aproape 850.000 traversând Marea Egee.

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) nu blochează numirea membrilor Consiliului de Administraţie al Administraţiei Naţionale de......
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime ...
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...