Turcia: Explozie puternică la Istanbul, 10 morţi şi 15 răniţi. Atacatorul sinucigaş ar fi un sirian

O puternică explozie s-a produs marţi în piaţa Sultanahmet din Istanbul. 10 persoane au murit şi 15 au fost rănite, conform Reuters. Deflagraţia a fost produsă de un atacator sinucigaş sirian, iar printre victime se află atât cetăţeni turci, cât şi străini, a declarat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, citat de Reuters. Cei mai mulţi morţi sunt străini, conform autorităţilor. Guvernul turc a impus o interdicţie temporară asupra transmisiilor posturilor de televiziune.
Economica.net - mar, 12 ian. 2016, 09:38
Turcia: Explozie puternică la Istanbul, 10 morţi şi 15 răniţi. Atacatorul sinucigaş ar fi un sirian

Martori prezenţi la locul incidentului au declarat că au auzit o deflagraţie puternică, iar pe imaginile difuzate de canalul CNN Turk se pot vedea maşini ale poliţiei şi serviciului de ambulanţă. Cauza exploziei nu este deocamdată cunoscută. Forţele de poliţie au încercuit zona.

Autorităţile impun o interdicţie temporară asupra transmisiilor posturilor TV

Guvernul turc a impus o interdicţie temporară asupra transmisiilor posturilor de televiziune după explozia puternică produsă marţi dimineaţă la Istanbul şi soldată cu cel puţin 10 morţi şi 15 răniţi, relatează DPA.

Vicepremierul turc Numan Kurtulmus emite un ordin în acest sens, a anunţat RTUK, autoritatea turcă de monitorizare a audiovizualului.

Un reporter DPA a întâmpinat dificultăţi atunci când a intenţionat să se apropie de locul incidentului şi să fotografieze, în timp ce postul CNN Turk a anunţat că s-a confruntat cu ‘restricţii’ neclare în acoperirea evenimentului.

Premierul Davutoglu a convocat o reuniune de criză la Ankara

Premierul turc Ahmet Davutoglu a convocat marţi o reuniune de criză la Ankara după explozia de la Istanbul produsă în cursul dimineţii şi soldate cu cel puţin 10 morţi şi 15 răniţi, relatează AFP.

La reuniune vor lua parte principalii oficiali turci din domeniul securităţii, printre care ministrul de interne Efkan Ala şi şeful Serviciului de informaţii turc (MIT) Hakan Fidan, a precizat o sursă guvernamentală turcă.

Şeful guvernului turc ‘a fost în prealabil informat despre evoluţiile’ de la Istanbul de către ministrul de interne.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...