CNADNR: Este nerealist sa avem taxa de autostradă în 2017

Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi din România (CNADNR) transmite, într-un comunicat de presă, că anul 2017 este un termen nerealist în ceea ce priveşte introducerea taxei de autostradă.
Economica.net - mar, 12 ian. 2016, 18:26
CNADNR: Este nerealist sa avem taxa de autostradă în 2017

„Având în vedere perioadele de timp alocate etapelor procedurale privind încheierea contractului de concesiune și intrarea acestuia în vigoare, la care se adaugă timpul necesar finalizării lucrărilor de reabilitare al autostrăzilor, apreciem că anul 2017 ca termen estimat de presă pentru aplicarea taxării autostrăzilor incluse în proiectul de concesiune nu reprezintă un termen realist, nefiind fundamentat din punct de vedere procedural și tehnic”, se arată într-un comunicat al CNADNR.

Compania are în plan să concesioneze lucrările de întreținere pentru autostrada Bucureşti – Piteşti şi Bucureşti – Constanţa, în baza unui contract din care va face parte şi construcția centurii de sud a Capitalei. Proiectul se află momentan în etapa de dialog cu firmele preselectate de către CNADNR. Prin acest contract, firma câştigătoare va avea dreptul de a cere taxa.

„Contractul de concesiune de lucrări publice este contractul prin care viitorul concesionar, în contrapartida lucrărilor executate, primește din partea autorității contractante, în calitate de concedent, dreptul de a exploata un bun pe o perioadă determinată, implicit dreptul de a avea venituri prin impunerea unei taxe de utilizare”, arată Compania de Drumuri.

„În privința afirmațiilor referitoare la momentul introducerii taxei, precum și a celor legate de estimări de costuri și alte aspecte care țin de structura financiară, tehnicăși juridică a viitorului contract de concesiune, facem precizarea că aceste aspecte sunt în discuție, urmând a fi adoptate soluțiile optime care să corespundă necesităților autorității contractante la finalul etapei de dialog cu candidații preselectați. Printre aspectele vizate în cadrul acestei proceduri se regăsește și evitarea dublei taxări a utilizatorului”, potrivit sursei citate.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică......
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord.
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...