RADET efectuează lucrări în zona bd. Ion Mihalache. Se opreşte căldura în 69 de blocuri

RADET anunţă că va opri miercuri, până la ora 24,00, furnizarea apei calde şi a agentului termic pentru încălzire la şase puncte care alimentează 69 de blocuri, pentru efectuarea unor lucrări programate în zona bulevardului Ion Mihalache din sectorul 1.
Economica.net - mie, 13 ian. 2016, 09:53
RADET efectuează lucrări în zona bd. Ion Mihalache. Se opreşte căldura în 69 de blocuri

Potrivit unui comunicat al RADET, decizia începerii acestor lucrări a fost luată având în vedere temperaturile exterioare pozitive, precum şi prognoza meteo anunţată cu valori în scădere pentru zilele următoare.

În cursul zilei de miercuri echipele RADET mai efectuează lucrări de reparaţii ale unor avarii în zona Palatului Cotroceni, pe Bulevardul Geniului din sectorul 6 şi pe Splaiul Unirii, între Calea Vitan şi şoseaua Mihai Bravu şi strada Ion Minulescu din sectorul 3, care nu afectează furnizarea încălzirii şi a apei calde către populaţie.

RADET le cere scuze consumatorilor din zonele afectate pentru disconfortul creat şi îi asigură că echipele lucrează în regim continuu şi depun toate eforturile pentru a finaliza în cel mai scurt timp reparaţiile, procedând la reluarea treptată a furnizării agentului termic către toţi consumatorii afectaţi, acolo unde acesta a fost sistat.

RADET reaminteşte că, din durata totală a intervenţiei la o avarie sau lucrare, perioada cea mai lungă de întrerupere a furnizării energiei termice către consumatori este cauzată de golirea instalaţiei şi ulterior, după intervenţia propriu-zisă, încărcarea sistemului pentru reluarea furnizării încălzirii şi a apei calde către blocuri.

Reţeaua de termoficare, care aparţine patrimoniului public al municipiului Bucureşti, are o vechime de peste 40 de ani. Cei aproximativ 975 km de reţea primară şi alţi 2.970 km de reţea secundară nu au fost înlocuiţi până în prezent.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...