Sorin Oprescu scapă de arestul la domiciliu. Fostul primar al Capitalei, sub control judiciar

Curtea de Apel Bucureşti i-a admis luni primarului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, o cerere de înlocuire a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat.
Economica.net - lun, 18 ian. 2016, 07:51
Sorin Oprescu scapă de arestul la domiciliu. Fostul primar al Capitalei, sub control judiciar

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Oprescu are câteva obligaţii, printre care: să nu depăşească limita teritorială a municipiului Bucureşti; să se deplaseze doar la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, magazine alimentare şi farmacii de pe raza sectorului 1 sau unităţi spitaliceşti din Bucureşti; să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi sau martori din dosar, să nu exercite funcţia de primar; să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice.

Pe 20 noiembrie 2015, Sorin Oprescu a fost trimis în judecată alături de mai multe persoane, printre care Bogdan Popa, director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti şi ulterior al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane; Mircea Octavian Constantinescu, directorul Direcţiei Economice din Primăria Generală; Florin Şupeală, director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti; Claudiu Bengalici, administrator al unei societăţi comerciale; Cristian Stanca (fost şofer al lui Oprescu); Ruxandra Avasiloae, director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti.

Potrivit DNA, de la finalul anului 2013, Sorin Oprescu a condus un grup infracţional organizat, constituit de directorul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Bogdan Cornel Popa, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul municipalităţii, scrie Agerpres.

Pe 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu a primit la locuinţa sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupţie.

Te-ar mai putea interesa și
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. Cel mai mare proiect: un ansamblu eolian de aproape 1.200 MW în Botoșani
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. ...
Eurowind Energy România anunță obținerea Avizelor Tehnice de Racordare pentru 2.307,4 MW de capacitate regenerabilă, potrivit unui comunicat de presă....
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Directorul CIA, John Ratcliffe, s-a deplasat marţi la Moscova pentru a purta discuţii „între serviciile secrete”, ...
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
ASUS a anunțat o nouă ofertă împreună cu Google, prin care utilizatorii care dețin laptopuri ASUS și ROG eligibile ...
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări și noi locații
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări ...
Cel mai mare lanț de cinematografe din România a cumpărat preia multiplexul Cine Gold din Promenada Mall Sibiu. Această ...