OMV a vândut către Unipetrol 68 din benzinăriile sale din Cehia

Grupul energetic austriac OMV, proprietarul Petrom, a anunţat miercuri că a ajuns la un acord referitor la vânzarea unui număr de 68 din benzinăriile sale din Cehia către Unipetrol, divizia cehă a grupului petrolier polonez PKN Orlen, transmite APA.
Economica.net - J, 21 ian. 2016, 07:13
OMV a vândut către Unipetrol 68 din benzinăriile sale din Cehia

OMV nu a oferit detalii cu privire la preţul tranzacţiei, care ar urma să se finalizeze în 2017.

‘Prin această tranzacţie am fixat cursul pentru optimizarea reţelei de benzinării pe una din cele importante pieţe ale OMV’, a declarat Manfred Leitner, membru în boardul OMV.

După această vânzare, numărul de benzinării OMV din Cehia va scădea de la 217 până la 135. Lider pe piaţa de distribuţie de carburanţi din Cehia este Unipetrol care deţine 338 de staţii de alimentare sub brandul Benzina, urmat de grupul ungar MOL cu 315 staţii.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03% iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie.

Te-ar mai putea interesa și
ITM București a dat amenzi de peste 1,4 milioane de lei în urma controalelor efectuate în intervalul 28 septembrie – 2 octombrie 2026
ITM București a dat amenzi de peste 1,4 milioane de lei în urma controalelor efectuate în intervalul 28 septembrie – ...
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti a aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 1,4 milioane de lei, în urma unor controale în perioada 28 septembrie - 2......
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru exportul de animale în țara asiatică
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru ...
Perspectiva semnării, într-un termen cât mai scurt, a certificatelor sanitare veterinare necesare schimburilor comerciale ...
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic ...
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...