Bundesbank: Declinul prelungit al preţului la ţiţei va sprijini avansul economiei germane

Declinul prelungit al preţului la ţiţei va sprijini avansul economiei germane, dar trebuie majorate investiţiile, se arată în raportul lunar al Băncii Centrale al Germaniei (Bundesbank), transmite Reuters.
Economica.net - lun, 25 ian. 2016, 12:58
Bundesbank: Declinul prelungit al preţului la ţiţei va sprijini avansul economiei germane

Banca Centrală a Germaniei se aşteaptă la o creştere a economiei de 1,8% anul acesta şi de 1,7% în 2017.

‘Dacă preţul petrolului se va menţine scăzut, majorarea cheltuielilor de consum va fi benefică şi pentru industrie, şi pentru cererea pe plan intern. Ca rezultat, există şanse ca avansul economiei să crească şi mai mult anul acesta’, a estimat luni Bundesbank.

De asemenea, instituţia s-a pronunţat în favoarea majorării investiţiilor, deoarece acestea ar sprijini şi perspectivele de creştere ale zonei euro. Raportul vine pe fondul sporirii criticilor referitoare la politica economică a Germaniei, potrivit cărora Berlinul nu face suficient de mult pentru a stimula creşterea internă. În schimb, oficialii de la Berlin susţin că avansul economiei reflectă competitivitatea companiilor germane în diferite sectoare şi nu este ceva care poate fi ghidat de Guvern.

Creşterea economiei germane a accelerat în 2015, în linie cu estimările analiştilor şi ale Guvernului de la Berlin, datorită nivelului scăzut record al şomajului, creşterii salariilor, declinului preţului la ţiţei şi a politicii monetare relaxate a Băncii Centrale Europene, care au stimulat consumul intern, în ciuda încetinirii de pe pieţele emergente.

PIB-ul celei mai mari economii europene a crescut anul trecut cu 1,7%, de la 1,6% în 2014, a anunţat săptămâna trecută Oficiul Federal de Statistică (Destatis). Avansul economiei germane în 2015 a fost în linie cu estimările analiştilor şi ale Guvernului de la Berlin.

Te-ar mai putea interesa și
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
Cantitatea totală din rezervele de petrol care va fi scoasă pe piaţă va depăşi nivelul iniţial de 400 de milioane de barili convenit în martie, a anunţat joi Agenţia Internaţională pentru......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 153,04 ...
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul vitivinicol
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prelungit până la 30 noiembrie 2026 termenul de depunere a cererilor ...
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au ...