Premierul Republicii Moldova se întâlneşte cu Dacian Cioloş

Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, a sosit la Palatul Victoria unde are o întrevedere cu omologul său român, Dacian Cioloş.
Economica.net - mar, 26 ian. 2016, 08:35
Premierul Republicii Moldova se întâlneşte cu Dacian Cioloş

Conform unui comunicat al Guvernului de la Chişinău, vizita prim-ministrului moldovean la Bucureşti a fost convenită în urma unei discuţii telefonice purtate de cei doi premieri, iar pe agenda întrevederii se vor afla chestiuni actuale ce privesc relaţiile bilaterale, precum şi acţiunile ce urmează a fi întreprinse de cele două guverne în vederea impulsionării procesului de implementare a iniţiativelor şi proiectelor convenite între Chişinău şi Bucureşti.

Cei doi premieri vor discuta şi despre agenda de reforme stabilită în Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, scrie Agerpres.

La finalul întrevederii, Cioloş şi Filip vor susţine declaraţii comune de presă.

Ulterior, şeful Executivului de la Chişinău va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis.

Te-ar mai putea interesa și
SUA au anunţat nouă serie de sancţiuni împotriva Cubei
SUA au anunţat nouă serie de sancţiuni împotriva Cubei
Statele Unite au anunţat joi o nouă serie de sancţiuni împotriva Cubei, vizând în special nouă entităţi, printre care Ministerul Construcţiilor, şi îşi menţin presiunea maximă asupra......
Legea salarizării bugetarilor, ultima variantă. Ce spune ministrul Pîslaru
Legea salarizării bugetarilor, ultima variantă. Ce spune ministrul Pîslaru
Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, afirmă, joi seară, că a urmărit trei principii esenţiale în elaborarea ...
Alegeri anticipate în Serbia, peste două luni
Alegeri anticipate în Serbia, peste două luni
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a anunţat joi că alegerile legislative anticipate ar urma să aibă loc în octombrie, ...
Cântăreţul Mario Fresh are afaceri cumulate de 853.000 lei la cele două firme cu profil muzical, sub nivelul din 2024. A treia firma a crescut masiv într-un an
Cântăreţul Mario Fresh are afaceri cumulate de 853.000 lei la cele două firme cu profil muzical, sub nivelul din 2024. ...
Cântăreţul Mario Gălăţanu (27 de ani), alias Mario Fresh, deţine integral două firme cu profil muzical (activităţi ...