Virusul Zika: OMS a convocat un comitet de urgenţă pentru analizarea situaţiei

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va convoca un comitet de urgenţă la 1 februarie pentru a stabili măsurile ce vor fi luate la nivel internaţional ca urmare a răspândirii virusului Zika, considerat drept cauză responsabilă de leziuni ale creierului la bebeluşi născuţi în Brazilia, a anunţat joi, la Geneva, directorul OMS, Margaret Chan.
Economica.net - J, 28 ian. 2016, 14:04
Virusul Zika: OMS a convocat un comitet de urgenţă pentru analizarea situaţiei

Potrivit lui Margaret Chain, boala a trecut de la o ameninţare uşoară la una de ”proporţii alarmante”, iar comitetul de urgenţă va ajuta la determinarea unui nivel adecvat al răspunsului internaţional şi a priorităţilor de cercetare legată de această maladie, relatează Reuters.

Experţii OMS vor urma să decidă dacă epidemia constituie ”o urgenţă de sănătate publică de nivel internaţional”.

”Virusul a fost detectat anul trecut în regiunea Americilor, unde se răspândeşte într-o manieră explozivă”, a mai declarat şefa OMS, în timpul unei reuniuni de informare a reprezentanţilor statelor membre ale organizaţiei.

În prezent, au fost notificate cazuri în 24 de state şi teritorii în regiunea Americilor, iar nivelul de alertă este extrem de ridicat, a adăugat Margaret Chan, citată de EFE.

Potrivit unui expert al OMS, Marcos Espinal, virusul poate infecta 3-4 milioane de oameni pe continentele americane, scrie Agerpres.

Febra Zika, boala declanşată de acest virus, se manifestă cu dureri de cap, slăbiciune, temperatură ridicată, iritaţii ale pielii şi ochi roşii. Nu există vaccin sau tratament de vindecare împotriva virusului Zika, putând fi tratate doar simptomele maladiei, ce poate duce la complicaţii neurologice şi malformaţii, îndeosebi microcefalii la fetuşii femeilor însărcinate care au fost infectate.

Ca şi dengue şi chikungunya, Zika a luat numele unei păduri din Uganda unde virusul a fost reperat prima oară în 1947. El se transmite prin pişcătura ţânţarilor Aedes aegypti şi a ţânţarilor tigru (Aedes albopictus). Febra zika – primul caz la om a fost semnalat în 1968, conform OMS – nu se transmite direct de la om la om, ci prin pişcătura ţânţarului.

Te-ar mai putea interesa și
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă de luna septembrie a anului trecut, influenţate în principal de......
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur ...
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...