Renzi speră că disputa din UE privind ajutorul pentru Turcia în problema refugiaţilor va fi rezovată până joi

Şeful guvernului italian, Matteo Renzi, a afirmat vineri la Berlin că îngrijorările Italiei în legătură cu cele trei miliarde de euro pe care Uniunea Europeană ar trebui să le acorde Turciei ca să se ocupe de refugiaţi ar trebui soluţionate până joia viitoare, relatează agenţia DPA.
Economica.net - vin, 29 ian. 2016, 17:37
Renzi speră că disputa din UE privind ajutorul pentru Turcia în problema refugiaţilor va fi rezovată până joi

”Italia a spus ‘da’ contribuţiei”, a declarat Renzi într-o conferinţă de presă la Berlin cu cancelarul german, Angela Merkel.

”Noi nu ne-am răzgândit, dar aşteptăm de la prietenii noştri din Comisia Europeană şi Uniunea Europeană să răspundă la unele întrebări, care cred că se referă la detalii, şi sper că ele pot clarificate în curând, sper înainte de conferinţa de la Londra”, a adăugat Renzi, referindu-se la conferinţa donatorilor privind Siria ce va avea loc pe 4 februarie în capitala britanică.

Te-ar mai putea interesa și
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, în contextul crizei care afectează toată Europa. Conducerea......
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă ...
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...