Alexandrescu, despre restaurarea monumentelor: Peste 100 de şantiere începute; în 2016 nu începem altele

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a declarat, sâmbătă, în timpul vizitei sale la Casa Creangă din cadrul Institutului de Psihiatrie Socola din Iaşi, că în momentul de faţă sunt începute mai mult de 100 de şantiere de restaurare a monumentelor, iar în 2016 "nu poate fi vorba" de a începe unele noi, scrie Agerpres.
Economica.net - S, 30 ian. 2016, 11:16
Alexandrescu, despre restaurarea monumentelor: Peste 100 de şantiere începute; în 2016 nu începem altele

„Ministerul are alocat, prin bugetul de stat pentru 2016, un fond pentru Programul Naţional de Restaurare, care se derulează prin Institutul Naţional al Patrimoniului, singura instituţie care se ocupă de restaurare de monumente. În momentul de faţă, sunt mai mult de 100 de şantiere care sunt începute. (…) Nu poate fi vorba în 2016 de a începe noi şantiere. (…) Prin urmare, soluţia pe care o văd eu aici este cea propusă de conducerea Institutului Socola, o campanie de strângere de fonduri, contând pe buna credinţă a comunităţii locale. Mă refer la persoane private, societăţi, agenţi economici care vor să remarce că această instituţie funcţionează din 1804, că aici a fost prima şcoală de învăţământ teologic românesc, la care a învăţat şi Creangă”, a declarat jurnaliştilor ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu.

Acesta a precizat că ministerul pe care îl conduce „e foarte atent la faptul că obiective de patrimoniu clasate la categoria B, cum este acesta, se distrug în fiecare zi„.

După ce a vizitat imobilul în care a funcţionat primul seminar teologic din ţară, Vlad Alexandrescu a spus presei că Ministerul Culturii are un buget insuficient pentru a repara şi reconsolida şi această clădire în cursul acestui an.

Oficialul consideră că odată restaurată, respectiva clădire ar trebui să funcţioneze ca o anexă a spitalului, şi nu ca un muzeu medical, aşa cum intenţiona conducerea singurului Institut de Psihiatrie din ţară, Institutul Socola din Iaşi.

Vizita de sâmbătă a fost efectuată după ce, la începutul acestei săptămâni, conducerea Institutului Socola a lansat o campanie de strângere de fonduri destinată demarării lucrărilor de reparare şi reconsolidare a unui imobil în care a funcţionat primul seminar teologic din ţară, considerat fiind şi ca „Sorbona” Moldovei, instituţie unde şi Ion Creangă a învăţat pentru a deveni preot.

Ministrul Culturii a afirmat, totodată, că în cursul zilei de sâmbătă va efectua o vizită la Palatul lui Cuza din comuna Ruginoasa şi va avea o întrevedere cu primarul interimar al Iaşiului, Mihai Chirica.

În timpul acestei discuţii, va fi prezentată situaţia imobilului în care funcţionează Filarmonica de Stat. Din cauza degradării avansate, artiştii nu pot susţine concerte, motiv pentru care autorităţile locale vor ca unul dintre cinematografele din Iaşi, Cinema Victoria, să treacă de la RADEF în administrarea Primăriei Iaşi. Cinematograful ar fi astfel transformat în sală de concerte simfonice.

Tot în cadrul discuţiilor ministrului Culturii cu primarul Chirica ar putea fi abordată şi problema cinematografului Tineretului, un monument istoric părăsit şi abandonat, care s-a dărâmat în urma unui incendiu izbucnit iarna trecută.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...