Campanie de informare pentru combaterea virusului Zika, lansată la Rio de Janeiro

Autorităţile braziliene au lansat duminică pe plajele din Rio de Janeiro o campanie de informare despre virusul Zika, a cărui răspândire pe continentul american şi, în special în această ţară, este urmărită cu preocupare crescândă, având în vedere că este posibil să treacă de la mamă la făt şi să provoace malformaţii congenitale grave, informează DPA, scrie Agerpres.
Economica.net - D, 31 ian. 2016, 15:06
Campanie de informare pentru combaterea virusului Zika, lansată la Rio de Janeiro

Intitulată „Zece minute salvează vieţi”, campania îşi propune să contribuie la lupta contra virusului, transmis prin înţepătura ţânţarului Aedes aegypti, care a infectat un mare număr de persoane din peste 20 de state din America de Sud.

Administraţia marelui oraş brazilian se pregăteşte să primească aproximativ un milion de vizitatori cu ocazia tradiţionalului carnaval anual şi a împărţit pe plaja Ipanema prospecte cu date despre acest tip de ţânţar, precum şi cu măsuri de prevenţie împotriva contractării virusului Zika.

Epidemia de febră Zika a început în Brazilia anul trecut, iar numărul celor infectaţi ar putea ajunge la 1,5 milioane de persoane, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Totodată, aceasta estimează că, în următoarele 12 luni, cazurile de infecţii cu virusul Zika de pe continentul american ar putea creşte până la un total de patru milioane.

Un comitet de urgenţă a fost convocat de OMS pentru data de 1 februarie având ca obiectiv stabilirea măsurilor ce trebuie luate la nivel internaţional pentru a combate propagarea virusului Zika.

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...