Guvernul Merkel aprobă un proiect de lege care înăspreşte regulile de azil

Guvernul federal german a aprobat miercuri un proiect de lege care introduce restricţii la reîntregirea familiilor refugiaţilor şi prevede prelucrarea în procedură accelerată a solicitărilor de azil, măsuri menite să reducă numărul migranţilor care sosesc în Germania, transmite DPA.
Economica.net - mie, 03 feb. 2016, 11:36

Proiectul include înfiinţarea unor centre speciale de primire la graniţă, unde solicitările de azil ale persoanelor venite din ţări considerate sigure vor fi analizate cu celeritate şi de unde acestea ar putea fi expulzate în statele de provenienţă.

O altă prevedere este ca reîntregirea familiilor să fie amânată cu doi ani pentru refugiaţii care nu au automat drept de azil în virtutea acordurilor internaţionale, dar care ar putea fi victime potenţiale ale persecuţiilor la revenirea în ţările lor.

Aceste restricţii fac parte dintr-o serie de măsuri preconizate de cancelarul Angela Merkel pentru a înăspri legislaţia în materie de azil, înaintea unor alegeri-cheie care vor avea loc luna viitoare în trei dintre landuri, Baden-Wuerttemberg, Renania-Palatinat şi Saxonia Anhalt.

Sondaje preelectorale prezic un scor ridicat pentru partidul anti-imigraţie Alternativa pentru Germania (AfD) în toate cele trei landuri.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...