Câte persoane fizice aveau restanţe mai mari de 30 de zile la bănci la finalul anului 2015

Numărul persoanelor fizice, aflate în Biroul de Credit, cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare, a scăzut la 704.246 persoane, la finalul anului precedent, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR).
Economica.net - lun, 08 feb. 2016, 05:06
Câte persoane fizice aveau restanţe mai mari de 30 de zile la bănci la finalul anului 2015

Faţă de luna decembrie 2014, numărul restanţierilor este mai mic cu 0,72%, iar comparativ cu noiembrie 2015 cu 1,07%. În ceea ce priveşte valoarea restanţelor, aceasta se ridica la 11,3 miliarde lei, din care peste 4,34 miliarde lei erau în moneda naţională, 4,84 miliarde lei în euro, 2,13 miliarde lei în alte valute şi 50,2 milioane lei în dolari, scrie Agerpres.

În funcţie de categoria de întârziere, restanţele mai mari de 90 de zile reprezentau peste 7,67 miliarde lei. De asemenea, statistica BNR relevă faptul că existau restanţe de 55,6 milioane lei cu o întârziere de 61-90 zile, respectiv de 38,1 milioane lei, între 31-60 de zile.

Valoarea totală a creditelor scoase în afara bilanţului se ridica la peste 1,45 miliarde lei, iar 2,15 miliarde lei – la colectare.

Potrivit datelor BNR, în luna decembrie, valoarea totală a restanţelor firmelor şi populaţiei la bănci se ridica la peste 20,9 miliarde lei, Bucureştiul reprezentând 34,8% din total.

Te-ar mai putea interesa și
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau deja în aer
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau ...
Un raport de intelligence distribuit în cadrul armatei americane în această primăvară, în plin război cu Iranul, a declanşat imediat alarma: o navă chineză aflată în Orientul Mijlociu......
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Guvernul din Luxemburg a anunţat sâmbătă că a iniţiat o anchetă, după ce aeroportul internaţional al acestui mic ...
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ministrul ucrainean de finanţe, Sergii Marcenko, a cerut sâmbătă din nou Uniunii Europene o finanţare suplimentară ...
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea Inteligenţei Artificiale
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea ...
Preşedintele american Donald Trump a prezentat pe reţeaua sa de socializare Truth Social o listă cu ceea ce el consideră ...