Proiectul privind alegerea primarilor în două tururi a fost retrimis la comisii

Conducerea Senatului a decis luni să retrimită la comisiile de specialitate proiectul de lege care prevede alegerea primarilor în două tururi de scrutin.
Economica.net - lun, 08 feb. 2016, 13:08
Proiectul privind alegerea primarilor în două tururi a fost retrimis la comisii

Chestorul Senatului liberalul Cristian Bodea a explicat că rapoartele anterioare ale proiectului de lege al PNL au fost anulate, noile comisii sesizate fiind cea juridică şi cea de constituţionalitate. Anterior, proiectul primise rapoarte de la Comisiile de administraţie şi juridică.

El a precizat că atât anularea rapoartelor anterioare, cât şi retrimiterea proiectului către comisii au înregistrat 8 voturi ‘pentru’ şi 4 ‘împotrivă’.

‘PSD a propus anularea rapoartelor date de comisiile Senatului pe acest proiect pentru că ar fi fost funcţională până în 30 decembrie Comisia de Cod electoral. Noi am considerat, cei de la PNL, că acea comisie avea mandat doar pentru elaborarea legilor, iar pentru următoarele amendamente (…) trebuia să se urmeze cursul firesc şi că acele rapoarte sunt valabile. PSD a forţat un vot de anulare a rapoartelor date de comisii, au trecut acest vot de anulare cu opt la patru. PNL a votat împotrivă’, a afirmat luni Bodea după şedinţa Biroului permanent.

În opinia sa, această procedură are ca ‘argument politic tragerea de timp’.

‘Apoi s-a votat retrimiterea din nou la comisii, dar la comisiile cărora le-am anulat raportul, tot cu opt la patru, noi ne-am opus pentru că nu considerăm corectă această procedură. Dar puteam constata că acele rapoarte, dacă tot s-au făcut, sunt bune pentru că n-au cum să fie diferite, sunt aceeaşi oameni în comisii, aceeaşi coloratură politică şi vor fi aceleaşi voturi. Noi am fi preferat să tăiem acest nod gordian şi să trimitem la plen acest proiect pentru a-l vota. (…) Argumentul politic e o tragere de timp. (…) Toate celelalte partide care sunt reprezentate în Senat se opun votului în două tururi de scrutin ‘, a mai spus Bodea.

El a arătat că cei care au votat pentru retrimiterea proiectului au susţinut că nu ar fi fost normal ca cele două comisii din Senat să dea raport atâta timp cât era funcţională Comisia de Cod electoral, care şi-a încheiat activitatea la sfârşitul lunii decembrie.

‘O vor mai învârti (n.r. la Comisii), o votăm prin martie în Senat, se duce la Cameră şi iese legea prin septembrie şi s-ar putea să iasă cu două tururi’, a adăugat Bodea.

El a mai precizat că PNL va cere săptămânal în Biroul permanent ca rapoartele comisiilor să se întocmească cu celeritate.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, şansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a......
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităţilor Bulgariei, dat fiind că Marina are ...
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională ...
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...