Ministrul Finanţelor primeşte mandat să negocieze cu BEI un contract de finanţare de un miliard de euro

Guvernul a adoptat, miercuri, un memorandum prin care ministrul Finanţelor Publice primeşte mandat de negociere a contractului de un miliard de euro dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, în vederea finanţării parţiale a contribuţiei bugetului de stat la Programul Naţional de Dezvoltare Locală.
Economica.net - mie, 10 feb. 2016, 15:45
Ministrul Finanţelor primeşte mandat să negocieze cu BEI un contract de finanţare de un miliard de euro

Potrivit unui comunicat al Guvernului remis AGERPRES, suma va fi folosită pentru accelerarea realizării proiectelor din sectorul de apă, apă uzată şi canalizare, în vederea conformării la obligaţiile pe care România şi le-a asumat prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, respectiv obligaţii privind calitatea apei şi accesul populaţiei la reţeaua de alimentare cu apă potabilă şi canalizare.

‘Elementele care fac obiectul negocierii sunt atât de natură financiară (durata şi numărul de tranşe în care se va trage împrumutul, plan de finanţare), cât şi de natură tehnică (atribuţiile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice legate de implementare, clarificări în privinţa alocării proiectelor, autorizaţiile de mediu sau administrarea reţelelor de un operator autorizat)’, mai menţionează Guvernul.

Poziţia părţii române are în vedere obiectivele strategiei de administrare a datoriei publice guvernamentale.

Mandatul şi, ulterior, raportul negocierilor vor fi supuse aprobării Guvernului şi preşedintelui.

Memorandumul cu tema ”Acordul de principiu privind contractarea unui împrumut de la Banca Europeană de Investiţii în valoare de până la un miliard de euro, în vederea finanţării parţiale a contribuţiei bugetului de stat la Programul Naţional de Dezvoltare Locală” a fost adoptat în şedinţa Guvernului din septembrie 2015. În baza acestuia, partea română a transmis BEI acceptul privind aprobarea împrumutului de către Consiliul Director al Băncii.

PNDL este finanţat în proporţie de peste 80% de la bugetul de stat, prin bugetul MDRAP, restul fiind acoperit de la bugetele locale. Selectarea proiectelor cuprinse în program, disponibilizarea către beneficiari a sumelor alocate anual de la bugetul de stat şi monitorizarea stadiului fizic şi financiar sunt realizate de MDRAP, prin direcţiile sale de specialitate, mai precizează Executivul.

Te-ar mai putea interesa și
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor periculoase, a trecut sub controlul companiei italiene de......
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de la statutul de prea mare pentru a fi lăsată să se prăbuşească la cel de prea mare pentru a fi salvată”
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de ...
Franţa riscă să intre într-o criză a datoriei publice şi ar putea deveni prea mare pentru ca Banca Centrală Europeană ...
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o ...
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai ...