Gorghiu: Vom ataca în contencios administrativ Hotărârea Guvernului privind alegerile locale

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Satu Mare, că partidul va ataca săptămâna viitoare în contencios administrativ Hotărârea Guvernului cu privire la organizarea alegerilor locale, cu scopul de a introduce votul în două tururi.
Economica.net - J, 11 feb. 2016, 13:42
Gorghiu: Vom ataca în contencios administrativ Hotărârea Guvernului privind alegerile locale

‘Ieri, Guvernul a publicat legislaţia secundară pentru alegeri – 5 iunie va fi data alegerilor, conform ultimei hotărâri a Guvernului Cioloş – motiv pentru care, văzând acest calendar anunţat, vă informăm că săptămâna viitoare, după ce vom avea Biroul Politic Naţional, vom iniţia demersurile pentru atacarea acestei hotărâri în instanţa de contencios administrativ, astfel încât să putem invoca excepţia neconstituţionalităţii prevederilor alegerii primarilor într-un singur tur. Nu există democraţie în România dacă nu vom reuşi să impunem două tururi de scrutin’, a declarat Gorghiu.

Copreşedintele PNL a precizat că este nevoie de o majoritate politică pentru introducerea votului în două tururi, scrie Agerpres.

‘Dacă vom avea un singur tur de scrutin, primarii care vor fi schimbaţi vor fi în jur de 15-17 procente. În condiţiile în care legislaţia va permite şi un al doilea tur de scrutin, vom depăşi 70% de primari noi în funcţie, motiv pentru care trebuie să ne hotărâm noi ce vrem. Dar trebuie să ne hotărâm noi, o majoritate, degeaba vrea societatea românească, degeaba vrea PNL schimbarea şi înnoirea clasei politice şi aducerea în prim-plan a unor categorii de oameni care până acum au fost ţinuţi la poarta politicii, dacă PSD, ALDE, UNPR, şi cei care mai poartă în suflet stigmatul PSD îşi doresc în continuare să rămână primari nelegitimaţi politic’, a afirmat Gorghiu.

De asemenea, aceasta a adăugat că PNL va face demersuri şi în Senat pentru introducerea Ordonanţei 55 pe ordinea de zi, astfel încât ‘în ultimul ceas, cei care şi-au schimbat partidul politic să-şi piardă mandatul’, să nu mai poată organiza alegeri.

‘Aceşti oameni au fost mituiţi de Dragnea în 2014 să plece de la partidele lor pentru a se alătura campaniei lui Victor Ponta, lucru care este expus ca neconstituţional într-o decizie a curţii constituţionale. Cu toate acestea, aceşti oameni organizează şi astăzi alegeri, sunt pe funcţii, nu au niciun fel de problemă (…). Avem 500 de primari care se încadrează la acest capitol, şi anume ‘copiii lui Dragnea’, cei care au migrat politic, vorbim de 4.600 de consilieri locali şi 184 de consilieri judeţeni care, în loc să-şi piardă mandatul, aşa cum Curtea Constituţională o cere, aşa cum PNL a cerut, aşa cum societatea din România a cerut-o, dânşii stau să organizeze de pe funcţii alegerile’, a precizat Gorghiu.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO József Váradi, CEO Wizz Air: Nu punem suprataxă pe combustibil și nu schimbăm prețurile la bilete
VIDEO József Váradi, CEO Wizz Air: Nu punem suprataxă pe combustibil și nu schimbăm prețurile la bilete
Wizz Air afirmă că nu se confruntă cu probleme privind aprovizionarea cu combustibil și că nu intenționează să anuleze zboruri sau să introducă suprataxe de combustibil în această vară,......
Circulaţia pe Transalpina, între Rânca și Curpăț, se va deschide începând de mâine
Circulaţia pe Transalpina, între Rânca și Curpăț, se va deschide începând de mâine
Circulaţia rutieră se redeschide vineri, începând cu ora 09:00, pe Transalpina, pe sectorul cuprins între km 34+800 ...
One United Properties câștigă definitiv două procese cu Primăria Capitalei. Autorizațiile pentru One Floreasca Towers și One Lake District rămân valabile
One United Properties câștigă definitiv două procese cu Primăria Capitalei. Autorizațiile pentru One Floreasca Towers ...
Dezvoltatorul One United Properties a primit decizii favorabile de la Curtea de Apel în două procese în care Primăria ...
World Estetix Distribution își consolidează poziția pe piața de estetica medicală printr-o distincție obținută în cadrul Congresului Anti-Aging 2026
World Estetix Distribution își consolidează poziția pe piața de estetica medicală printr-o distincție obținută în ...
World Estetix Distribution a participat la cea de-a 18-a ediție a Congresului de Medicină Estetică, Anti-Aging și Dermatologie ...