Premierul Italiei: Politicile de austeritate în Europa, „o încăpăţânare terapeutică”

Şeful guvernului italian, Matteo Renzi, a afirmat - într-o scrisoare deschisă publicată joi în cotidianul La Repubblica - că politicile de austeritate în Europa eşuează de opt ani de zile şi continuarea lor ţine de ''o încăpăţânare terapeutică'', relatează AFP.
Economica.net - J, 11 feb. 2016, 15:39
Premierul Italiei: Politicile de austeritate în Europa,

”Austeritatea nu este suficientă. Printre altele, ţările care au fost pe creştere economică în Europa au reuşit acest lucru doar pentru că ele au încălcat regulile referitoare la deficitele publice”, afirmă Renzi în scrisoarea sa.

El menţionează îndeosebi Regatul Unit şi deficitul său mai mare de 5% din PIB şi Spania, ”care a însoţit creşterea sa economică cu un deficit mai mare de 6%”, dar şi contrastul dintre o Europă în plin marasm şi dinamismul economiei americane care, în opinia sa, a pariat pe ”creştere economică, investiţii şi inovaţie”.

În aceste condiţii, ”dacă îngrijirile nu merg bine, după opt ani, se poate vorbi de încăpăţânare terapeutică”, a denunţat Renzi, estimând că este timpul ca Europa să-şi stabilească o nouă direcţie în politica sa economică, ”deoarece, numai cu austeritate, moare”.

Matteo Renzi face apel de mai multe săptămâni la flexibilitate bugetară pentru a susţine mai bine o creştere economică încă fragilă. Dar apelurile sale repetate îi irită pe partenerii săi, începând cu Germania şi Comisia Europeană, care nu a ratat niciodată ocazia de a reaminti că Italia a beneficiat deja în trecut de o formă de flexibilitate bugetară din cauza unor reforme realizate.

Matteo Renzi nu încetează să avertizeze Europa că este condamnată să dispară dacă nu se reformează. Miercuri, Renzi compara Uniunea Europeană cu o orchestră care cântă pe puntea Titanicului în timp ce pachebotul se scufundă în Oceanul Atlantic.

Te-ar mai putea interesa și
Ghiță pleacă de la conducerea Nuclearelectrica pe 2 octombrie, noul director general este Mihai Laurențiu Gioară, cu mandat de 5 luni
Ghiță pleacă de la conducerea Nuclearelectrica pe 2 octombrie, noul director general este Mihai Laurențiu Gioară, cu ...
Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. informează acționarii și investitorii că data efectivă la care renunțarea lui Cosmin Ghiță la mandatul de Director General al SN Nuclearelectrica......
Primăria Constanța anunță la finalul PNRR că a absorbit peste 239 de milioane de euro
Primăria Constanța anunță la finalul PNRR că a absorbit peste 239 de milioane de euro
Primăria Constanţa a informat, marţi, că municipalitatea a absorbit, la finalul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă ...
Costul real al unei vacanțe exotice: Cum să planifici un sejur în Mauritius fără surprize financiare
Costul real al unei vacanțe exotice: Cum să planifici un sejur în Mauritius fără surprize financiare
O destinație îndepărtată precum Mauritius este adesea asociată automat cu bugete exorbitante. Totuși, din punct de ...
Se reîntorc românii la țară? 76.000 de adolescenți și adulți s-au decis anul trecut să părăsească marile orașe
Se reîntorc românii la țară? 76.000 de adolescenți și adulți s-au decis anul trecut să părăsească marile orașe
După trei ani consecutivi în care ponderea românilor de peste 16 ani care locuiesc la sat a scăzut, în 2025 trendul ...