BNR: Băncile au executat 316 imobile deţinute de persoane fizice şi au 5.230 de executări silite în derulare

Băncile comerciale au executat, până în prezent, 316 imobile depuse garanţie de persoane fizice pentru credite imobiliare, iar alte 5.230 de proceduri de executare silită sunt în derulare în prezent, a anunţat marţi viceguvernatorul BNR, Liviu Voinea, în cadrul dezbaterilor din Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat pe marginea Legii privind darea în plată, potrivit Agerpres. 
Economica.net - mar, 16 feb. 2016, 15:29
BNR: Băncile au executat 316 imobile deţinute de persoane fizice şi au 5.230 de executări silite în derulare

‘Până acum au avut loc 316 executări silite la credite cu garanţii imobiliare. Din 2008 încoace. Şi avem în prezent în procedură 5.230 de cazuri de executări silite’, a precizat Voinea.

Oficialul BNR a precizat că nu este vorba de 800.000 de credite cu probleme, pentru că există 1,5 milioane de credite contractate de persoane fizice, din care 480.000 sunt ipotecare. ‘Să ne lămurim: nu sunt 800.000 de debitori. Noi avem 1,5 milioane credite, din care ipotecare sunt 480.000’, a spus Voinea.

În plus, în cazul în care cei cu credite ipotecare ar apela la darea în plată ar pierde avansul şi ratele plătite până acum, sumă care se ridică la aproximativ 10 miliarde de lei la nivelul tării.

Proiectul de Lege privind darea în plată a primit, marţi, aviz favorabil din partea Comisiei de Buget din Senat, cu o serie de amendamente, respectiv înlocuirea sintagmei ‘persoană fizică’ cu ‘consumator’ şi prelungirea termenului de notificare de la 15 la 30 de zile, timp în care se suspendă orice plată a debitorului pentru creditul respectiv şi orice acţiune de executare.

În schimb, propunerile Băncii Naţionale a României (BNR) de plafonare a sumei creditului la 150.000 de euro şi condiţia ca debitorul să aibă un grad de îndatorare mai mare de 65% au fost respinse. De asemenea, a fost respins şi amendamentul depus de iniţiatorul Legii, deputatul Daniel Zamfir, care prevedea ca persoanele care au fost executate silit deja, dar au rămas cu datorii la bancă, să le fie şterse aceste datorii.

Te-ar mai putea interesa și
România, cele mai mici preţuri din UE pentru bunuri de consum şi servicii după Bulgaria, în 2025 (INS)
România, cele mai mici preţuri din UE pentru bunuri de consum şi servicii după Bulgaria, în 2025 (INS)
Cel mai scăzut nivel al preţurilor, în anul 2025, pentru bunurile de consum şi serviciile din componenţa consumului final al gospodăriilor populaţiei, în cadrul statelor-membre ale Uniunii......
Cu cât au crescut activele fondurilor de pensii private, Pilon 2, Pilon 3 – date oficiale ASF
Cu cât au crescut activele fondurilor de pensii private, Pilon 2, Pilon 3 – date oficiale ASF
Fondurile de pensii private (Pilon II şi Pilon III) au acumulat, până la finalul lunii martie 2026, active totale în ...
Câţi bani iau firmele care angajează în perioada vacanţei elevi sau studenţi – Anunţ oficial despre stimulentul financiar lunar
Câţi bani iau firmele care angajează în perioada vacanţei elevi sau studenţi – Anunţ oficial despre stimulentul ...
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) reaminteşte faptul că firmele care angajează în perioada ...
Prima declaraţie a lui Siegfried Mureşan, după ce a fost propus de PNL, USR şi UDMR pentru a fi noul premier
Prima declaraţie a lui Siegfried Mureşan, după ce a fost propus de PNL, USR şi UDMR pentru a fi noul premier
Vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Siegfried Mureşan, a declarat vineri, după ce a fost propus de PNL, USR şi UDMR ...