INS: România păstrează locul cinci în Europa la producţia de ţiţei. Importurile au scăzut cu 2%

România a importat anul trecut o cantitate de ţiţei de 6,595 milioane tone echivalent petrol, cu 131.900 tep (2%) mai mică faţă de cea importată în 2014, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie Agerpres.
Economica.net - mar, 16 feb. 2016, 16:06
INS: România păstrează locul cinci în Europa la producţia de ţiţei. Importurile au scăzut cu 2%

Producţia de ţiţei a totalizat 3,738 milioane tep, fiind cu 1,3% (50.200 tep) mai mică faţă de cea din 2014.

Conform proiectului Strategiei Energetice a României 2015 – 2035, publicat pe site-ul ministerului de resort în urmă cu un an, rezervele de ţiţei ale României sunt limitate, în condiţiile în care descoperirile din ultimii 30 de ani pot fi catalogate drept modeste, cu excepţia unor semnale recente provenind din apele de mică adâncime ale Mării Negre, comercialitatea fiind încă în faza de analiză.

Deşi se confruntă cu un declin natural al producţiei de ţiţei, România continuă să rămână a patra ţară producătoare de ţiţei din Uniunea Europeană, respectiv a cincea ţară din Europa. Raportată la producţia europeană, producţia naţională de ţiţei reprezintă aproximativ 2% din producţia Europei şi circa 6% din cea a UE.

”La producţia medie anuală din ultimii ani (4,2 milioane tone) şi în condiţiile unui declin anual constant al rezervelor sigure, de 5%, şi o rată de înlocuire de 5% pentru rezervele de ţiţei şi condensat se poate aprecia că rezervele actuale de ţiţei ale României s-ar putea epuiza într-o perioadă de aproximativ 23 de ani”, se menţionează în proiectul de strategie.

Potrivit statisticilor publicate în iunie 2015 de British Petroleum, rezervele dovedite de petrol ale României se ridicau în 2014 la 600 de milioane de barili, faţă de un miliard de barili la finele anului 1994.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrica de ape minerale Dorna din județul Suceava, deținută de Coca-Cola HBC România, este printre cele mai complexe unități de îmbuteliere ape minerale de la nivelul grupului, din punct de vedere operațional
Fabrica de ape minerale Dorna din județul Suceava, deținută de Coca-Cola HBC România, este printre cele mai complexe ...
Poiana Negrii este una dintre cele trei fabrici Coca-Cola HBC România. La nivelul grupului Coca-Cola HBC, care operează 16 fabrici de îmbuteliere a apei, această unitate ocupă unul dintre......
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega Ploieşti
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega ...
Rompetrol Quality Control (RQC), divizia de laboratoare a Grupului KMG International (Rompetrol), derulează, în laboratoarele ...
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Preşedintele american Donald Trump nu s-a arătat dispus să pună mai multă presiune asupra Rusiei din cauza războiului ...
Percheziţii DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov (surse)
Percheziţii DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov (surse)
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, marţi, percheziţii la sediul Serviciului Permise şi Înmatriculări ...