Piaţa imobiliară locală va fi puternic influenţată de Legea dării în plată, inclusiv Programul Prima Casă – specialişti

Piaţa imobiliară locală va fi puternic influenţată de Legea dării în plată şi de forma finală pe care o va avea aceasta, iar stabilirea unui avans de 30-35% la achiziţia unei locuinţe noi prin credit ipotecar va avea un impact major în piaţa de locuinţe mass-market, spun specialiştii imobiliari, potrivit Agerpres. 
Economica.net - J, 18 feb. 2016, 19:03
Piaţa imobiliară locală va fi puternic influenţată de Legea dării în plată, inclusiv Programul Prima Casă - specialişti

‘Legea Dării în plată va influenţa foarte mult Programul ‘Prima Casă’ şi planurile foarte multor dezvoltatori care se bazează pe acest program. Băncile au o anumită autoritate în piaţa imobiliară şi trebuie să existe o relaţie bună între bănci şi jucătorii din piaţă. Deocamdată, dezvoltatorii de proiecte imobiliare sunt în expectativă şi nu cumpără terenuri, pentru că nu pot estima efectele legii. Legea dării în plată poate provoca un cutremur în sistemul bancar şi în toată piaţa imobiliară’, spune preşedintele Regatta Real Estate, Eduard Uzunov.

Conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES, dacă avansul creşte la 30%, puţini cumpărători vor putea să vină la bănci cu 15.000- 18.000 euro în loc de 3.000 – 5.000 de euro.

În contextul în care, de la începutul anului, pe plan internaţional căderea burselor a generat o degringoladă pe piaţă, iar preţul petrolului a scăzut de asemenea, lucruri care se reflectă şi în economia locală, Legea dării în plată poate provoca un cutremur pe piaţa imobiliară.

‘O lege dură a dării în plată înseamnă să lovim în finanţator, iar într-o industrie orizontală, cum este cea imobiliară – constructorii, dezvoltatorii, finanţatorii, consultanţii stau toţi în acelaşi cerc – dacă loveşti în finanţarea de la bănci distrugi piaţa, pentru că nu există altă opţiune de finanţare. Nici aroganţa băncilor nu este bună, dar nici această lege. Banca este motorul pieţei imobiliare şi al economiei. Ar trebui să existe şi alte surse de finanţare, dar în România există numai băncile, deci trebuie să existe o relaţie bună între piaţa imobiliară şi acestea’, spune Eduard Uzunov.

Pe segmentul proprietăţilor premium şi de lux, piaţa este stabilă şi este posibil ca preţurile să crească uşor, cu 1-5%. O serie de investitori aşteaptă să vadă cum va evolua piaţa, însă există şi investitori care achiziţionează constant terenuri şi dezvoltă proiecte. Printre cele mai interesante proiecte se numără cele ce urmează a fi dezvoltate în zonele Herăstrău/Aviaţiei şi Primăverii/Charles de Gaulle, proiecte aflate în stadiu de construcţie sau de autorizaţie, dar de care clienţii sunt deja interesaţi.

Pe segmentul proprietăţilor de închiriat, piaţa este stabilă şi este posibil ca nivelul chiriilor să înregistreze în 2016 o uşoară creştere. Acest lucru va apărea în contextul în care stocul de proprietăţi de închiriat în zonele cele mai căutate din Bucureşti este din ce în ce mai redus. În acelaşi timp, în contextul în care se obţin mult mai greu autorizaţii de construire pentru blocuri noi, segmentul de vile cu arhitectură, cumpărate şi apoi renovate, cunoaşte o creştere importantă.

Predictibilitatea generală pentru 2016 este minimă, întrucât piaţa imobiliară evoluează în acelaşi ritm ca şi economia. Situaţia instabilă a burselor, pe de o parte, şi scăderea dobânzilor din sistemul bancar, pe de altă parte, influenţează semnificativ piaţa imobiliară şi apetitul de cumpărare.

‘Putem estima că pe acest fond se vor face investiţii în lucruri care aduc plusvaloare şi profit, iar domeniul imobiliar este unul dintre acestea. România este geostrategic amplasată senzaţional şi a fost până acum pe un val de creştere economică: teoretic, investitorii străini ar trebui să se îndrepte către România, mai ales că yield-uri ca aici sunt greu de găsit în alte ţări din UE. Aceste yield-uri au fost anul trecut de 7-8% şi estimăm că ele vor scădea, datorită cererii pentru produse bune’, spune Eduard Uzunov.

Retailerii din zona de restaurante şi cafenele, dar nu numai, sunt interesaţi de zonele de aglomerare urbană generate de clădirile de birouri, zone care încep să funcţioneze ca mini-oraşe independente. Cele mai căutate sunt zonele din apropierea staţiilor de metrou Aurel Vlaicu (Barbu Văcărescu/Floreasca), Pipera (Dimitrie Pompei/Fabrica de Glucoză) şi, în viitorul apropiat, Grozăveşti (Orhideea).

Te-ar mai putea interesa și
AFDD – dispozitivele de detecție a arcului electric care previn incendiile în instalații
AFDD – dispozitivele de detecție a arcului electric care previn incendiile în instalații
AFDD (Arc Fault Detection Device, în traducere „dispozitiv de detectare a defectului de arc electric”) este noua generație de echipamente de siguranță electrică menite să prevină......
E oficial. Ministrul Educației Daniel David a demisionat din Guvern
E oficial. Ministrul Educației Daniel David a demisionat din Guvern
Ministrul Daniel David și-a dat demisia luni din Guvernul României. Informația a fost confirmată pentru TVR Info de insuși ...
Primul oraș din România cu tren suspendat. Un ONG anunță că va face studiul de prefezabilitate
Primul oraș din România cu tren suspendat. Un ONG anunță că va face studiul de prefezabilitate
Asociația HaiCăSePoate va semna pe 24 ianuarie 2026 contractul pentru elaborarea studiului de prefezabilitate al primului ...
Ilie Bolojan: Cu siguranță anul viitor nu mai trebuie crescute niciun fel de taxe, dacă vor fi menținute măsurile adoptate de coaliție și va fi respectată disciplina bugetară
Ilie Bolojan: Cu siguranță anul viitor nu mai trebuie crescute niciun fel de taxe, dacă vor fi menținute măsurile adoptate ...
Anul viitor nu vor mai creşte taxele dacă Guvernul şi Parlamentul păstrează măsurile stabilite la nivelul coaliţiei ...